Ploaia de aseară, 5 august, însoţită de vânt puternic a deteriorat parţial acoperişul Primăriei oraşului Orhei şi a lăsat parţial fără lumină 3 localităţi din raion. Informaţia a fost oferită pentru IPN de ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan.
„Curățenie” în rândul judecătorilor Recomandat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat examinarea mai multor chestiuni privind pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a mai multor judecători. Sesizările privind intentarea dosarelor penale au fost depuse de către procurorul general, Corneliu Gurin.
Furtuna din această seară a făcut ravagii în mai multe localităţi din ţară. Potrivit Serviciului Situaţii Excepţionale, şase localităţi din Străşeni, cinci din Căuşeni, trei din Orhei şi una din Ialoveni au rămas fără curent electric din cauza vântului puternic şi a ploii însoţite de grindină.
Doi minori au fost reținuți în timp ce încercau să jefuiască o casă din capitală. Asta pentru că, imobilul era dotat cu un sistem de alarmă care s-a declanșat, iar serviciul de pază a reacționat imediat.
Mai mulţi operatori de telefonie fixă şi mobilă din Federaţia Rusă au majorat preţurile pentru apelurile în Republica Moldova, Belarus, Ucraina şi Azerbaidjan. Potrivit presei ruse, din 1 august a fost majorat tariful cu aproximativ 20 la sută pentru apelurile în aceste ţări.
Producătorii agricoli din nordul Republicii Moldova vor ajunge la Chişinău pentru a organiza proteste. Aceştia cer de la autorităţi întreprinderea unor măsuri urgente privind eliminarea consecinţelor embargoului impus de Rusia la importul de fructe şi conserve. În acelaşi timp, conducerea ţării va vizita întreprinderile din nord pentru a discuta soluţiile pentru situaţia creată.
S-a încheiat secerişul spicoaselor în anul 2014. Agricultorii au recoltat peste 1,1 milioane tone de grâu. Informaţia a fost furnizată de ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, într-o deplasare cu jurnaliştii.
În cadrul Zilelor Diasporei, Ministerul Tineretului şi Sportului, organizează Ziua uşilor deschise. Evenimentul va avea loc pe august curent, în biroul 820, între orele 10.00 – 13.00.
Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie sect.Centru şi pe un complice al acestuia au fost prinși în flagrant, în momentul pretinderii sumei de o mie de euro de la un bărbat pentru a nu-l cerceta penal pentru un presupus caz de escrocherie.
În ultimele 24 de minereu, in Tara au Fost înregistrate 30 de interventii ale echipelor de Pompieri la lichidarea focarelor de vegetație. Ultimul Caz o Fost înregistrat EDUCA, 4 august, Langa Satul Corlăteni, raionul Râșcani.
În Chișinău troleibuzele sunt folosite nu numai pentru trasportarea pasagerilor, dar și a cimentului. Acest fapt este dovedit de un filmuleț video, filmat de un martor ocular.
17 școli de circumscripție din diferite raioane ale republicii vor fi renovate și modernizate la prima etapă a proiectului „Reforma învățământului în Moldova”, implementat de Ministerului Educației. Proiectul prevede renovarea până în anul 2018 a circa 90 de instituții de învățământ.
AU SCĂPAT BASMA CURATĂ. CSM a amânat pornirea dosarelor penale pe numele celor 5 judecători Recomandat
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a amânat examinarea mai multor chestiuni privind pornirea urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a mai multor judecători. Sesizările privind intentarea dosarelor penale au fost depuse de către procurorul general, Corneliu Gurin.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Comisia pentru etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova privind declaraţiile publice ale avocatului Vitalie Ţaulean. Într-o conferinţă de presă, avocatul a acuzat magistraţii Judecătoriei sectorului Râşcani de corupţie şi acţiuni ilegale. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei consiliului din 5 august.