Evenimentul zilei

Joi11212019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Creşte numărul animalelor bolnave de rabie

Creşte numărul animalelor bolnave de rabie

07 Februarie 2015 - 

Anual circa trei mii de persoane ajung la medic muşcate de animale. Specialiştii recomandă cetăţenilor în astfel cazuri să solicite neapărat ajutor medical, în condiţiile în care numărul animalelor bolnave de rabie este în creştere, iar acest lucru pune în pericol şi sănătatea oamenilor.

 

Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, dacă în anul 2013 au fost înregistrate 130 de animale bolnave, în anul 2014 au fost înregistrate 167 de cazuri. Cele mai multe au fost la Chişinău, Nisporeni, Străşeni şi Orhei.

„Este vital indicat ca toate persoanele agresate, de orice categorie de animale, obligator să se adreseze la medic pentru examinare în vederea deciderii tratamentului specific pentru a fi evitat posibilul sfârşit tragic, decesul. De menţionat, că graţie solicitării la timp şi acordării ajutorului medical adecvat şi administrării tratamentului specific, în anul 2014 a fost prevenită afectarea prin rabie a 264 de persoane”, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei.

Printre măsurile profilactice recomandate de specialişti se numără asigurarea întreţinerii în siguranţă a câinilor din gospodăriile casnice, dar şi vaccinarea anuală a lor contra rabiei. Aceste măsuri sunt dictate de dublarea numărului câinilor bolnavi de rabie – 63 de cazuri în 2014, faţă de 38 în 2013.  De asemenea, sunt necesare măsuri în privinţa animalelor fără adăpost. Este necesar să se evite prinsul animalelor sălbatice de pradă şi orice contact cu animalele fără stăpân.

Evzmd.md

Website evzmd.md

Lasă un comentariu