Evenimentul zilei

Ma05212019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Un nou contingent de militari moldoveni pleacă în Kosovo

Un nou contingent de militari moldoveni pleacă în Kosovo Recomandat

06 Septembrie 2014 - 

Un nou contingent al Armatei Naţionale este detaşat în componenţa Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii (KFOR) din Kosovo.

Contingentul este format dintr-un pluton de 32 de militari, destinat pentru misiuni de securitate şi pază a obiectivelor militare şi de patrulare, o echipă de 7 genişti şi un ofiţer de stat major. Militarii vor activa timp de şase luni în baza multinaţională Camp Vilaggio Italia, dislocată în localitatea Pech, Kosovo.

Ministrul apărării, Valeriu Troenco, a menţionat că Republica Moldova a trecut pe lista ţărilor producătoare de securitate. „Este un obiectiv strategic pe care ni-l l-am asumat pentru a face faţă acestor rigori. Armata s-a plasat în şirul armatelor profesioniste, prezente în operaţiuni de stabilizare şi menţinerea a păcii”, a spus ministrul.

Prezent la ceremonia de detaşare a contingentului de militari, prim-ministrul Iurie Leancă a declarat că misiunea din Kosovo este un exemplu de consolidare a păcii pe continentul european, iar pentru Republica Moldova prezintă şi şansa de a contribui la securitatea internaţională. Ambasadorul Italiei în Moldova, Enrico Nunziata, a menţionat că trimiterea celui de-al doilea pluton de infanterie în cadrul Forţei Multinaţionale de Menţinere a Păcii demonstrează că Republica Moldova  îşi doreşte să fie un actor activ pe plan internaţional.  Moldova s-a implicat cu convingere într-un proces de apropiere la UE şi NATO, având cu acestea o colaborarea fructuoasă în domeniul securităţii.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, William H. Moser, a spus că autorităţile au întreprins un efort ambiţios de îmbunătăţire a capacităţii forţelor armate ale Republicii Moldova pentru a le permite să facă faţă provocărilor ce ameninţă pacea şi securitatea regiunii. Militarii Armatei Naţionale participă la operaţiuni de menţinere a păcii sub egida ONU din 2003. De atunci, peste 90 de militari moldoveni au participat la misiunile ONU din Coasta de Fildeş, Liberia, Sudan, Sudanul de Sud, Georgia şi Kosovo.

Actualmente, Armata Naţională este reprezentată de 10 militari în cadrul misiunilor de menţinere a securităţii internaţionale sub egida ONU, iar un ofiţer din Ministerul Apărării al Republicii Moldova activează la New York, SUA, în cadrul Departamentului ONU pentru operaţiuni de menţinere a păcii. La începutul lunii februarie, un alt contingent, format din 41 de militari moldoveni, a plecat în Kosovo pentru a participa la o operaţiune internaţională de menţinere a păcii.

Evzmd.md

Website evzmd.md

Lasă un comentariu