Evenimentul zilei

Lun11202017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Șapte foști angajați ai Penitenciarului din Lipcani, condamnați la ani grei de pușcărie pentru tortură

Șapte foști angajați ai Penitenciarului din Lipcani, condamnați la ani grei de pușcărie pentru tortură

14 Noiembrie 2017 - 

Șapte foști angajați ai Penitenciarului din Lipcani au fost condamnați în total la 60 de ani de închisoare, după ce anterior Judecătoria militară Chişinău îi achitase.

 

Potrivit procurorilor, aceștia acumulaseră suficiente probe asupra vinovăției inculpaților de torturarea unui deținut și au considerat ilegală sentința de achitare.

Astfel, Curtea de Apel Chişinău a admis contestaţia procurorilor, recunoscându-i pe cei şapte vinovaţi de comiterea torturii, aplicându-i fostului şef al Penitenciarului o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 9 ani. Subalternii acestuia au fost condamnaţi la câte 8 ani şi şase luni închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe un termen de zece ani. 

Totodată, toţi şapte au fost obligaţi să achite părţii vătămate câte 80 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral.  

Decizia Curţii de Apel este executorie, însă poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiţie.

Procurorii au demonstrat că, pe 7 iunie 2013, inculpaţii l-au escortat pe unul dintre deţinuţii penitenciarului într-un birou de serviciu, unde i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi bastoanele de cauciuc peste diferite părţi ale corpului. Acest lucru s-a întâmplat pentru a-l pedepsi pe respectivul deţinut, care deseori reclama încălcarea drepturilor sale de către administraţia penitenciarului în care-şi ispăşea pedeapsa.

Conform raportului de expertiză medico-legală, victima a fost lovită de cel puţin 11 ori, în rezultat, alegându-se cu multiple vătămări şi traumatisme corporale.

Procurorii au aflat despre acest caz, fiind înştiinţaţi la linia fierbinte a Procuraturii de către una din rudele deţinutului.

 

Lasă un comentariu