Evenimentul zilei

Vi12142018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Program de cooperare între municipiile Bucureşti şi Chişinău

Program de cooperare între municipiile Bucureşti şi Chişinău Recomandat

14 Februarie 2018 - 

Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, şi primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea, au semnat, astăzi, un Program de cooperare între cele două oraşe. Documentul prevede domeniile prioritare de cooperare între Chişinău şi Bucureşti, inclusiv acţiunile ce vor fi realizate în comun în perioada următoare. 

În domeniul cultural, Primăria municipiului Chişinău va înfiinţa o linie de transport în comun care va deservi, cu precădere, obiectivele turistice şi culturale din capitala Republicii Moldova, partea română urmând să asigure consultanţă pentru implementarea proiectului, precum şi va dona 2 autobuze în acest sens. 

De asemenea, începând cu 2018, anual în ambele oraşe va fi organizat proiectul bilateral „Săptămâna teatrelor bucureştene la Chişinău şi Săptămâna teatrelor din Chişinău la Bucureşti”. Proiectul prevede că în ambele oraşe, timp de o săptămână, vor fi prezentate spectacole ale teatrelor din oraşul partener. Totodată, în baza unui protocol de cooperare ce urmează a fi semnat între Biblioteca Mitropolitană Bucureşti şi Biblioteca municipală „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, se va realiza schimburi de unităţi biblioteconomice, iar instituţia bucureşteană va oferi o importantă donaţie de carte către bibliotecile din Chişinău.  

Domeniul educaţiei reprezintă o altă prioritate în cooperarea dintre Chişinău şi Bucureşti. În acest sens, municipiul Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Liceului „Mihai Eminescu” din Chişinău, instituţie care, în anul 2019, aniversează 50 de ani de la înfiinţare. În acelaşi timp, Primăria municipiului Chişinău va oferi un număr de locuri în taberele de vară pe care le organizează, pentru elevii premianţi ai concursurilor şi olimpiadelor din Chişinău. 

În domeniul ocrotirii sănătăţii, Primăria municipiului Bucureşti va acorda sprijin logistic şi material pentru efectuarea lucrărilor de renovare a Maternităţii nr. 1 din Chişinău. Concomitent, pentru medicii rezidenţi şi specialiştii din Chişinău va fi lansat  un program de instruire în spitalele administrate de Primăria municipiului Bucureşti, iar pentru managerii instituţiilor medicale din Chişinău vor fi organizate stagii de perfecţionare de către administraţia spitalelor şi serviciilor medicale Bucureşti. 

Primarii de Chişinău şi Bucureşti, Silvia Radu şi Gabriela Firea, au mai stabilit şi alte domenii în care vor fi realizate proiecte comune, precum: urbanism şi strategii de dezvoltare urbană, atragerea de fonduri europene, transport, mediu înconjurător şi protecţia animalelor fără stăpân. 

Semnarea Programului de cooperare între Chişinău şi Bucureşti a avut loc în cadrul întrevederii oficiale avute de primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, cu primarul general al municipiului Bucureşti, Gabriela Firea. 

Lasă un comentariu