Evenimentul zilei

Mie09262018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Patronimicul nu va fi menționat în actele de identitate

Patronimicul nu va fi menționat în actele de identitate

12 Martie 2018 - 

În actele de identitate în continuare va fi înscris doar prenumele și numele de familie a titularilor. Cabinetul de miniștri nu a susținut modificările legislative propuse de un grup de deputați, care prevedeau introducerea, în mod obligatoriu, a patronimicului în actele de identitate, transmite IPN.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, introducerea patronimicului ar însemna respectarea drepturilor minorităților etnice, pentru care utilizarea patronimicului este tradițională.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne consideră că introducerea în actele de identitate a unui nou câmp va crea confuzii, deoarece patronimicul persoanelor de origine rusă și a celor de origine moldovenească va fi scris diferit (Ion și Ivanovici). În acest sens, ar putea apărea nemulțumiri din partea titularilor. Pe de altă parte formula onomastică a cetățenilor de origine moldovenească este alcătuită din prenume și numele de familie. Și aceasta este, de asemenea, o tradiție milenară.

Mai multe hotărâri ale Curții Constituționale și modificări la Legea cetățeniei stabilesc că întocmirea actelor de stare civilă, precum și înscrierea mențiunilor se efectuează numai în limba de stat. Deci, patronimicul nu se înscrie în actele de stare civilă. Totodată, actele de stare civilă de generația a doua, care sunt eliberate în prezent, corespund standardelor europene.

Lasă un comentariu