Evenimentul zilei

Ma10152019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate O femeie din Strășeni acuză medicii că i-au scăpat jos bebelușul la naștere. Ce spune administrația spitalului despre decesul micuțului

O femeie din Strășeni acuză medicii că i-au scăpat jos bebelușul la naștere. Ce spune administrația spitalului despre decesul micuțului

06 Iulie 2018 - 
Foto: IPN Foto: IPN

O femeie din Strășeni acuză medicii de la maternitatea din raion că nu ar fi întreprins toate măsurile pentru a-i salva bebelușul de la deces. Mai mult, aceștia l-ar fi scăpat pe jos și ar fi refuzat să o transfere la o maternitate de nivel terțiar, deși sarcina era prematură, iar copilul avea nevoie de condiții speciale pentru a fi salvat.

Femeia a născut la 26 de săptămâni. Ea este convinsă că bebelușul ei ar fi putut fi salvat, dacă medicii ar fi decis transportarea ei la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde urma să nască prin cezariană. Administrația spitalului din Strășeni infirmă acuzațiile și spune că o va chema în instanță pe pacientă pentru calomnie.

Tamara Negură, este originară din satul Pănășești, raionul Strășeni. Inițial, femeia a făcut public cazul pe o rețea de socializare. Ulterior, a povestit pentru Sănătate INFO că a ajuns la maternitatea din raion pe 6 iunie, după ce acasă s-a simțit rău, acuzând dureri abdominale mai multe ore la rând. Tamara spune că nu intenționa să nască la Strășeni, dar a fost nevoită să ajung acolo din cauza durerilor. Acolo ar fi implorat medicii să o transfere de urgență la Chișinău la Institutul Mamei și Copilului. Femeia declară că a insistat asupra acestui fapt având în vedere că era în doar 26 de săptămâni de gestație și știa că maternitatea din raion nu este dotată cu echipamente speciale care i-ar fi putut salva pruncul.

De asemenea, Tamara afirmă că medici i-au indus travaliul, deoarece când a venit la spital nu avea apele rupte. Femeia susține că nu ar fi avut nicio pretenție față de Spitalul raional Strășeni, dacă ar fi fost transferată la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, unde sunt spitalizate femeile cu sarcini problematice.

Potrivit Tamarei, medicii ar fi refuzat însă să o transfere, motivând că micuțul avea doar 10 la sută șanse de supraviețuire, dar și din cauză că nașterea deja începuse. Astfel, exista riscul ca femeia să nască pe drum. Mai mult, Tamara Negură acuză moașele că i-ar fi scăpat copilul pe jos, dar i-au spus că ar fi scăpat un clește.

Citiți continuarea pe sanatate.info.

Lasă un comentariu