Evenimentul zilei

Lun12102018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Veste bună: În raioanele Cantemir, Cahul și Cimișlia vor fi construite locuințe sociale

Veste bună: În raioanele Cantemir, Cahul și Cimișlia vor fi construite locuințe sociale

26 Iulie 2018 - 
Foto: simbol Foto: simbol

În raioanele Cantemir, Cahul și Cimișlia vor fi construite locuințe sociale. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul Comitetului de Supraveghere al Unității de Implementare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile II, desfășurată la Chișinău.

”Proiectul de construcție a locuințelor sociale este o oportunitate pentru tinerii din sectorul bugetar care vor să își construiască viitorul în Republica Moldova. Inclusiv prin acest proiect Guvernul își propune să depășească eficient o veche provocare - asigurarea cu locuințe a cetățenilor cu venituri mici, a persoanelor cu nevoi speciale, a familiilor cu mulți copii, a tinerilor specialiști, a care nu își permit în prezent achiziționarea unei locuințe. Faptul că tot mai multe autorități locale își exprimă interesul de a participa în proiect este îmbucurător”, a subliniat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, președintelui Comitetului de Supraveghere, Liviu Volconovici.

În cadrul ședinței, managerul Unității de Implementare a fazei II a Proiectului de construcție a locuințelor sociale, Iunona Lungul, a precizat: ”Pentru obiectivele din Cantemir, Cahul și Cimișlia a fost finalizată, verificată şi supusă expertizei documentaţia de proiectare, a avut loc expertiza tehnică a imobilelor existente propuse pentru reconstrucție în cadrul proiectului. A fost calculat costul lucrărilor de construcție și serviciilor aferente. Suntem gata de lansarea procedurilor de licitație și ulterior contractarea antreprenorului general”.

Potrivit managerului Proiectului, Iunona Lungul, în total, în cele 3 raioane vor fi construite 91 de apartamente sociale, până la sfârșitul anului 2019.

Menționăm, pentru realizarea fazei II de construcție a locuințelor sociale în țara noastră, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei oferă  Republicii Moldova un împrumut în valoare de 20, 4 mln euro, pe un termen de până la 20 de ani. Până la finalizarea fazei II a proiectului, vor fi construite circa 700 de locuinţe sociale pentru 2500 de beneficiari.

Locuințele sociale sunt repartizate de comisii speciale create de Consiliile Raionale în baza Regulamentului ce prevede modul, condițiile de repartizare, criteriile și categoriile de eligibilitate. De asemenea, apartamentele sociale sunt oferite în locațiune, în baza unui contract încheiat cu autoritatea publică locală.

Lasă un comentariu