Evenimentul zilei

Mie12122018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Prețurile foarte mici la fructe din acest an sunt dictate nu atât de roada bogată, cât de incapacitatea de a face față volumului de producție

Prețurile foarte mici la fructe din acest an sunt dictate nu atât de roada bogată, cât de incapacitatea de a face față volumului de producție

06 Decembrie 2018 - 

Sectorul horticol este unul important în Republica Moldova, care în ultimii ani este într-o dinamică pozitivă, lucru demonstrat de recoltele bogate. Totuși, recoltele bogate nu sunt întotdeauna motiv de bucurie pentru agricultori. 

În anul curent, roadele bogate au afectat negativ în mod special producătorii mici, care nu au avut capacități suficiente pentru a investi în industria post-recoltare, procesare și în a accesa piețe de desfacere. Declarația a fost făcută de ministrul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, Nicolae Ciubuc, în cadrul Conferinței naționale „Businessul Fructelor în Republica Moldova”, relatează IPN.

Potrivit ministrului, prețurile mici de achiziție a produselor în stare proaspătă sunt dictate nu atât de roada bogată, cât de incapacitatea întreprinderilor de a face față volumului de producție, care e în continuă creștere. Nu sunt suficiente depozite și nici case de ambalare. Oficialul spune că este nevoie să se investească în infrastructura post-recoltare, în dezvoltarea capacităților de procesare, creșterea productivității, dar și extinderea plantațiilor multianuale. 

Nicolae Ciubuc susține că, spre regret, investitorii străini nu se grăbesc să investească în sectorul agricol din cauza riscurilor și condițiilor dificile de muncă, dar și din cauza barierelor la nivel de politici. „Valoarea totală în agricultură fiind de 1% din tot ce vine cu titlul de investiții în Moldova”, a menționat ministrul.

Deputatul Ion Balan, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară a Parlamentului, a spus că, analizând evoluția pomiculturii în Moldova, a constatat că este printre puținele ramuri care se dezvoltă dinamic, apropiindu-se de standarde europene. Anual se majorează numărul de plantații pomicole, volumul producției și calitatea lor, astfel oferind posibilitatea de a merge pe piețe externe și a concura cu producătorii străini. Cât privește infrastructura prost-recoltare, procesarea, parlamentarul și-a exprimat speranța că problemele de dezvoltare insuficientă vor putea fi depășite cu suportul autorităților.

Conferința se va desfășura pe parcursul a două zile, 6-7 decembrie, și întrunește peste 140 de pomicultori din țară, dar și experți în domeniul producerii fructelor și comercianți din Olanda, Italia, Germania și Austria, Israel și România.

În Republica Moldova sunt peste 95 de mii de hectare de meri, pruni, piersici, caiși, cireși și vișini.

Lasă un comentariu