Evenimentul zilei

Sam08242019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Locomotiva unui tren de pe ruta Ungheni-Bălți, cuprinsă de flăcări. Două persoane, transportale la spital

Locomotiva unui tren de pe ruta Ungheni-Bălți, cuprinsă de flăcări. Două persoane, transportale la spital

08 Iulie 2019 - 

Pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați, duminică seara, să intervină la stingerea unui tren de pasageri, care a luat foc în apropierea de localitatea Scumpia, raionul Fălești. 

Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:48 de minute. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, pompierii au stabilit că flăcările au cuprins locomotiva unui tren de pe ruta Ungheni- Bălți. 

Trenul a fost compus dintr-o locomotivă și două vagoane unde și se aflau pasagerii. Oamenii au dovedit singuri să părăseacă vagoanele într-un un scurt timp după producerea incendiului. Pompierii au reușit să localizeze incendiul în cel mai scurt timp astfel evitînd răspăndirea focului pe acele două vagoane. 

Focul a ditrus 80% din locomotiva. Pasagerii trenului nu au avut de suferit, iar mecanicul și asistentul mecanicului au fost preluați de serviciul asistența medicală urgentă pentru investigațiile medicale  ulterioare la spitalul raional Ungheni. 

Potrivit primelor informații, se presupune că aceștea s-au intoxicat cu produsele de ardere. Circumstanșele și cauza producerii incendiului urmeaza a fi stabilite ulterior.

Lasă un comentariu