Evenimentul zilei

Ma02252020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Consiliul Superior al Magistraturii a nominalizat două numiri la șefia judecătoriilor din țară

Consiliul Superior al Magistraturii a nominalizat două numiri la șefia judecătoriilor din țară Recomandat

06 August 2019 - 

 În cadrul ședinței de marți, 6 august, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a selectat două persoane care, în următorii patru ani, vor ocupa fotoliul de președinte de judecătorie. Candidaturile trebuie acceptate de șeful statului, care urmează să semneze decretele de numire în funcție.

Igor Botezatu a fost ales președinte al Judecătoriei Comrat. În prezent, ocupă funcția de vicepreședinte în cadrul instanței respective. A fost singurul candidat care a pretins la această postură.

„Activez ca judecător din 2011. Din 2013 până în 2017, am fost ca președinte interimar al Judecătoriei Vulcănești. Din 2017 și până în prezent, sunt vicepreședinte al Judecătoriei Comrat. Am administrat instanța singur. Cererea pe care am depus-o socot că aduce un plus valoare la administrarea eficientă a instanței cu toată experiența pe care o am. Un element esențial este profesionalismul pe care l-am obținut în această perioadă”, a declarat Igor Botezatu în fața membrilor CSM.

S-a ales cu un nou președinte și Judecătoria Soroca. Dintre cei doi candidați care au aspirat la această funcție, a fost selectat actualul vicepreședinte și președinte interimar al instanței respective, Vadim Belous.

„Am un stagiu de muncă de 19 ani. Cunosc bine întregul colectiv. Având o experiență în domeniul de administrare, e rațional să depun cererea la promovare, ca ulterior să devin un bun manager al instanței se judecată. Am 46 de ani, o vârstă potrivită, nu am intenția să părăsesc sistemul, sunt devotat instituției în care lucrez. Consider că voi putea ajuta și că se va recăpăta încrederea în actul justiției”, a spus Vadim Belous.

Amintim că, tot în cadrul ședinței, CSM a selectat-o pe judecătoarea Sofia Aramă pentru fotoliul de vicepreședinte al Judecătoriei Cimișlia.

Cercetat disciplinar, candidat la funcția de președinte de instanță

Pentru postul de președinte la Judecătoria Cahul singurul care s-a înscris în concurs este Mihail Bușuleac, care activează în calitate de vicepreședinte al instanței respective și a fost cercetat disciplinar, Procuratura Generală a cerut Inspecției Judiciare tragerea acestuia la răspundere disciplinară, pentru comiterea abaterilor disciplinare.

Întrebat de membrii CSM dacă nu consideră că reputația îi este afectată Mihail Bușuleac a menționat că, într-un final, s-a constatat că este nevinovat.

„S-au examinat dosare, Procuratura a invocat că au fost prezentate probe false de către avocat. Oricine din judecători poate să fie subiectul unei astfel de anchete”, a adăugat el.

Cu trei voturi pro și cinci împotrivă, Mihail Bușuleac nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru promovarea în funcție. CSM a anunțat un nou concurs în acest sens.

Lasă un comentariu