Evenimentul zilei

Vi09202019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Rețea ilegală de imigranți, desctructurată de Poliția de Frontieră și SIS. Capii rețelei erau foști oameni ai legii

Rețea ilegală de imigranți, desctructurată de Poliția de Frontieră și SIS. Capii rețelei erau foști oameni ai legii Recomandat

19 August 2019 - 

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al MAI și Centrul Antiterorist al SIS sub coordonarea procurorilor Procuraturii municipiului Chișinău au reușit destructurarea unei rețele de migrație ilegală, ce acționa pe relația Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Gruparea era condusă de doi cetățeni moldoveni, dintre care un ex-polițist de frontieră și avea ca obiect de activitate” racolarea de cetățeni străini proveniți din state cu cu risc sporit de terorism, cazarea temporară a acestora pe teritoriul Republicii Moldova, punerea la dispoziție de documente de identitate false și transportarea lor peste râul Prut, până pe partea română.

Pentru serviciile oferite, traficanții primeau de la fiecare migrant câte 2.000 euro, bani care erau achitați pe teritoriul României.

În urma unor acțiuni simultane desfășurate de către ofițerii Poliției de Frontieră și Serviciului de Informații și Securitate, pe sectorul verde al frontierei de stat, și anume în proximitatea localităților de frontieră, Frăsinești, raionul Ungheni și Costești, raionul Râșcani, au fost reținuți atât organizatorii rețelei, cât și depistați mai mulți cetățeni străini care intenționau să acceadă fraudulos în Uniunea Europeană. Cetățenii străini sunt cu vârste cuprinse între 20 și 35 ani, originari din Republica Populară Bangladesh și Republica Uzbekistan.

Pe parcursul documentării primare a acestora, au fost asigurați cu hrană și apă. Cetățenii moldoveni, care sunt și organizatorii filierei de migraţie ilegală, au fost reţinuți pentru 72 ore.

Totodată, în cadrul investigaţiilor a fost stabilit faptul că, din raționamente de securitate națională, unii dintre cetățenii străini aveau interdicție de intrare în mai multe țări, inclusiv state ale Uniunii Europene.

La fel, conform datelor deţinute la nivelul Serviciului de Informaţii şi Securitate, cetățenii bangladesh aveau conexiuni directe cu persoanele reținute la începutul lunii iulie curente, în cadrul operațiunii comune a SIS și PCCOCS, când a fost documentată activitatea infracţională a unui grup de cetăţeni străini, organizatori ai unei filiere de migraţie ilegală către ţările Uniunii Europene, cu complici în Armenia, Italia şi Franța.



 

Lasă un comentariu