Evenimentul zilei

Joi01232020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Până la validarea mandatului de primar al socialistului Ion Ceban, ANDREI NĂSTASE este edil de Chisinău!

Până la validarea mandatului de primar al socialistului Ion Ceban, ANDREI NĂSTASE este edil de Chisinău!

04 Noiembrie 2019 - 

Până la validarea mandatului de primar al socialistului Ion Ceban de instanța de judecată, capitala va fi condusă de primarul ales în 2018, Andrei Năstase. Precizarea a fost făcută de președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil.

 

„În toate localitățile, primarii aleși în cadrul precedentului scrutin vor deține funcția până la validarea mandatelor. Primar ales al orașului Chișinău este Andrei Năstase, primar în exercițiu conform hotărârii de judecată”, a explicat Dorin Cimil la solicitarea jurnaliștilor.

Amintim că, în turul doi al alegerilor locale din 3 noiembrie, Ion Ceban l-a învins pe Andrei Năstase cu 52,39%.

La alegerile locale noi din 2018, socialistul a fost învins de contracandidatul său Andrei Năstase. În urma unei contestații depuse de Ion Ceban, instanța de judecată a invalidat însă scrutinul. Abia la începutul lunii octombrie a acestui an, Curtea de Apel și-a anulat încheierea, iar mandatul de primar al lui Andrei Năstase a fost validat.

Lasă un comentariu