Evenimentul zilei

Dum01192020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Asociația Unirea-ODIP solicită Consiliului Audiovizualului să sancționeze un post TV pentru dezinformare și manipulare

Asociația Unirea-ODIP solicită Consiliului Audiovizualului să sancționeze un post TV pentru dezinformare și manipulare

05 Decembrie 2019 - 

Președintele Asociației Obștești Unirea-ODIP, Vlad Bileţchi, solicită Consiliului Audiovizualului să sancționeze postul de televiziune NTV Moldova pentru dezinformare și manipulare, și să oblige instituția media să ofere dreptul la replică reprezentanților asociației, relatează IPN.

 

Vlad Bileţchi a spus că la 30 noiembrie, NTV Moldova a difuzat o emisiune în care „a transmis falsuri, manipulări, faptele reale au fost înlocuite cu neadevăruri și opinii proprii”, iar ca rezultat opinia publică a fost indusă în eroare. Potrivit lui Vlad Bileţchi, „în urma vizionării acestei emisiuni, concluzia pe care și-a putut-o forma un telespectator este faptul că Cimitirul Eroilor din bulevardul Decebal nu are nimic în comun cu România și românii, dar este un cimitir rusesc, deoarece primul soldat înmormântat acolo ar fi avut origini ruse”.

Liderul ODIP susține că nu există probe care să demonstreze afirmațiile autorului emisiunii. În opinia sa, un cimitir nu se întemeiază în baza unui mormânt, dar a mai multor morminte. Vlad Bileţchi a mai spus că autorul emisiunii a neglijat unele faptele istorice, că tot ce a fost construit acolo a fost datorită administrației românești. „Cât am fost gubernie rusească nu s-a pus nici măcar o pietricică acolo și unica administrație care s-a îngrijit atât de ostașii din primul Război Mondial cât și din al doilea, a fost doar administrația românească”, a spus liderul ODIP.

Potrivit lui Vlad Bileţchi, autorul emisiunii a trecut cu vederea faptul că administrația sovietică a distrus acest cimitir, specificând doar că în locul cimitirului a fost ridicat un spital, însă nu a menționat pe timpul cui a fost ridicat spitalul și că „acest lucru nu a fost posibil fără călcarea mormintelor cu buldozerele, profanând memoria și onoarea ostășiților înhumați”. „Marii eroi șovini, marii eroi pro-ruși falsifică istoria, mint cu nerușinare. Aceștia nu dețin probe și acte concrete”, a spus Vlad Bilţechi.

Liderul ODIP mai spune că, în cadrul emisiunii, s-a spus că „mai multe asociații unionist, printre care și Unirea-ODIP, și-au marcat teritoriul cu scopul de a-și asuma acest cimitir”. Vlad Bileţchi susține că autorul emisiunii a uitat să menționeze că președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pe care NTV Moldova îl susține, a fost cel care a alocat bani din rezerva de stat pentru demolarea spitalului construit în urma demolării cimitirului.

Ghenadie Cosovan, președintele Asociației „Credință Patriei”, a declarat că în cimitirul din bulevardul Decebal ar fi fost înhumați peste 500 de ostași români și peste 200 de etnie rusă. „Cel mai obijduitor este faptul că din acest reportaj eu am simțit mirosul de șovinism, bolșevic, care după 30 de ani iarăși iese în societatea noastră”, a spus Ghenadie Cosovan.

Asociația Obștească Unirea-ODIP solicită CA să oblige NTV Moldova să le ofere dreptul la replică, aceeași zi în care a fost transmisă emisiunea, aceeași oră și același spațiu de emisie.

 

Lasă un comentariu