Evenimentul zilei

Lun08192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Panorama Producţia de vin a Franţei, al doilea mare producător mondial, va scădea în acest an din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

Producţia de vin a Franţei, al doilea mare producător mondial, va scădea în acest an din cauza condiţiilor meteo nefavorabile

21 Iulie 2019 - 

Producţia de vin a Franţei, al doilea mare producător mondial, ar putea scădea în acest an cu până la 13% comparativ cu anul trecut, după ce viile au fost afectate de condiţiile meteo nefavorabile precum grindină, îngheţ şi un val de căldură a dus temperaturile la un maxim istoric, a anunţat Ministerul francez al Agriculturii, relatează Reuters, citat de Agerpres.

În prima sa estimare pentru anul 2019, Ministerul francez al Agriculturii mizează pe o producţie de vin cuprinsă între 42,8 şi 46,4 milioane hectolitri, ceea ce ar reprezentata o scădere de 6-13% comparativ cu producţia de 49,4 milioane hectolitri înregistrată în 2018. Această prognoză este de asemenea cu 2-5% sub producţia medie din ultimii cinci ani.

„În multe podgorii, înflorirea a avut loc pe fondul unor condiţii meteo nefavorabile (ploi şi frig). Căldura şi grindina au contribuit şi ele la diminuarea potenţialului de producţie” a informat Ministerul francez al Agriculturii într-un raport publicat vineri. În acest raport se precizează că regiunile viticole din vestul Franţei, inclusiv Bordeaux, au fost afectate de condiţiile nefavorabile din timpul primăverii în timp ce, în unele regiuni sudice, strugurii au fost afectaţi de valul de căldură de la finele lunii iunie.

Franţa a înregistrat un record de temperatură de 45,9 grade Celsius la finele lunii iunie, în timpul unui val de căldură care a provocat incendii de pădure şi a uscat unele vii. Lipsa precipitaţiilor în ultima lună a afectat şi nivelul de umiditate din sol, care în multe regiuni viticole este sub nivelul normal.

Strugurii pentru producţia de vin sunt recoltaţi în Franţa la finele verii şi începutul toamnei iar Ministerul Agriculturii subliniază că estimările sale sunt unele preliminare având în vedere incertitudinile cu privire la evoluţia condiţiilor până la recoltare. 

Lasă un comentariu