Evenimentul zilei

Ma10172017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Chisinau Ziua Națională a Vinului 2017 continuă: Mii de străini descoperă Vinul Moldovei

Ziua Națională a Vinului 2017 continuă: Mii de străini descoperă Vinul Moldovei Recomandat

08 Octombrie 2017 - 

Ziua Națională a Vinului a continuat până seara târziu în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău cu spectacole și cu un program variat cultural-cognitiv. Zeci de mii de vizitatori dornici să cunoască mai multe despre Vinul Moldovei au fost prezenți la cea mai mare sărbătoare a tradițiilor.

Pe lângă posibilitatea de a degusta vinurile Moldovei, Ziua Națională  a Vinului oferă o gamă largă de activități care scot în evidență tradițiile folclorice bogate ale Republicii Moldova. În scena improvizată în PMAN au urcat, rând pe rând, surorile Osoianu, formația folclorică „Vatra” (raionul Ștefan Vodă), ansamblul de fluierași „Doruleț” (raionul Ștefan Vodă), colectivele etno-folcloric „Dacii” (raionul Călărași) și „Curțile gospodărești”. 

Tot în prima seară a celei de-a XVI-a ediții a Zilei Naționale a Vinului au susținut recitaluri Moldovan National Youth Orchestra și Cristi Aldea Teodorivici Orchestra. 

Cea mai mare sărbătoare a tradițiilor continuă astăzi, cu începere de la ora 11.30, cu master class-urile oenogastronomice organizate de Oficiul Național al Viei și Vinului, precum și „Școala Vinului”, activitate realizată cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, dar și al partenerului general Moldova Agroindbank.

De asemenea, va avea loc Școala Vinului și va fi decernat Premiul Polobocul de aur.

 

 

Lasă un comentariu