Evenimentul zilei

Lun07162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Chisinau Cuvântul de ordine, nedumerirea: PL, PSRM și PLDM despre nevalidarea mandatului de primar

Cuvântul de ordine, nedumerirea: PL, PSRM și PLDM despre nevalidarea mandatului de primar

22 Iunie 2018 - 

Reprezentanții Partidului Liberal, Partidului Socialiștilor și Partidului Liberal Democrat sunt nedumeriți de faptul că instanța de apel Chișinău a menținut hotărârea instanței de fond privind nevalidarea scrutinului electoral local, transmite IPN.

Valeriu Munteanu, vicepreședinte al Partidului Liberal, susține că dacă s-ar fi depistat încălcări juridice din partea candidaților la funcția de primar în turul doi, atunci ar fi trebuit să fie organizat turul al treilea cu alți candidați. Potrivit lui, deciziile instanțelor de judecată nu pot fi numite juridice, dar nici politice. „Din păcate, această decizie va avea foarte multe repercusiuni pentru Republica Moldova. Mă duce cu gândul la aceasta faptul că nu mai sunt chestiuni politice, ci am trecut într-o eră personală”, a spus Valeriu Munteanu în cadrul unei emisiuni televiziate.

Juristul Partidului Socialiștilor, Fadei Nagacevschi, a menționat că, în situația în care au fost excluși din joc Andrei Năstase și Ion Ceban pentru pretinse încălcări ale legislației electorale, nu exclude că Comisia Electorală Centrală ar putea solicita o explicare a hotărârilor de judecată și ar putea să se organizeze al treilea tur de scrutin cu candidații care au pierdut în turul întâi al localelor.

Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat, Alexandru Bujorean, consideră că Republica Moldova de câteva zile nu mai este o țară cu regim hibrid, ci o țară dictatorială și merge cu pași siguri spre un regim autocrat care, probabil, va duce și la victime omenești. Politicianul spune că este cel puțin naiv să se creadă că deciziile se iau în instanța de judecată.

Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea instanței de nivelul întâi, prin care alegerile locale noi din capitală au fost declarate nevalabile. Decizia a fost pronunțată joi seara, 21 iunie, în timp ce în fața Curții de Apel, dar și în fața Primăriei, simpatizanții lui Andrei Năstase protestau cerând validarea mandatului primarului ales.

 

 

 

 

Lasă un comentariu