Evenimentul zilei

Lun07162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Chisinau Afişez elemetele după tag: parte

Primăria municipiului Chișinău informează că unele categorii de bugetari din municipiu vor beneficia de suplimente la salariu (de 30 sau 40 la sută din salariul de bază), pentru a II-a jumătate a anului 2018. 

Publicat în Chisinau

Polițiștii păzesc ambele intrări a sediului Partidului Democrat, iar mai multe echipaje de poliție staționează pe strada Bulgară, acolo unde se cunoaște că este amplasat blocul în care locuiește liderul PD, Vlad Plahotniuc.

Publicat în Chisinau

Oamenii de știință au descoperit că în cazul persoanele aflate la vârstă mijlocie sau persoanelor vârstnice, o anumite regiune a creierului asociată memoriei este mult mai îngroşată dacă acestea petrec mult timp în picioare sau fac mişcare. Pe de altă parte, indiferent de vârstă, în cazul persoanelor ce petreceau mult timp aşezaţi, lobul temporal medial şi subregiunile acestuia erau mult mai subţiri.

Publicat în Sanatate

Este pentru prima dată când o asemenea sentinţă vizează o femeie din Uniunea Europeană. Numele şi vârsta ei nu au fost făcute publice. Aceeaşi instanţă a mai condamnat la moarte o jihadistă rusă în septembrie anul trecut. Presa locală nu a precizat dacă sentinţa este definitivă.

Publicat în Externe

Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, a propus luni ca statele Uniunii Europene care nu fac parte din zona euro să poată participa cu titlu de observator la reuniunile miniștrilor de finanțele din țările Eurogrupului, pentru a „spori încrederea reciprocă” în interiorul blocului comunitar, informează AFP.

Publicat în Presa internationala

Pagina 1 din 4