Evenimentul zilei

Lun12112017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara EVZ România O nouă performanță românească. Transplant dublu de rinichi și de pancreas

O nouă performanță românească. Transplant dublu de rinichi și de pancreas

23 Mai 2014 - 

Medicii de la Cluj au efectuat cu succes primele operații complexe de rinichi și de pancreas, iar cei de la Spitalul „Sfânta Maria” din București evoluează în cele hepatice.


Activitatea de transplant din țara noastră crește pe zi ce trece. Numărul donatorilor a explodat, iar specialiștii români încearcă acum intervenții complexe, precum transplantul de pancreas. A fost deschis un al doilea centru de transplant de ficat, la Spitalul „Sf. Maria”, iar recent, s-a reluat și transplantul de cord la Târgu Mureș. În viitor, s-ar putea face și transplant de plămâni și de intestin.

La capitolul finanțare stăm prost: statul a alocat doar o cincime din fondurile cerute de Agenția Națională de Transplant, însă ministrul Sănătății promite o suplimentare la rectificarea bugetară din iunie.

Școliți de medicii italieni

Medicii de la Institutul de Urologie și Transplant Renal au efectuat, de la începutul anului, patru transplanturi duble de rinichi și de pancreas unor bolnavi care aveau diabet și insuficiență renală și depindeau de transfuzii de insulină și dializă. „Mai făcusem 11 transplanturi de pancreas, însă evoluția postoperatorie nu a fost tocmai bună și a trebuit să reintervenim și de 11 ori. Pancreasul e un organ foarte sensibil și necesită monitorizare strictă. Anul acesta, am încercat să îl facem într-o manieră diferită și am cerut ajutorul unor specialiști italieni. Am făcut transplant dublu, de rinichi și de pancreas, iar pacienții au avut o evoluție la fel de bună ca cei cu transplant renal simplu”, a declarat, ieri, prof. Mihai Lucan, cu ocazia Zilei Naționale a Transplantului.

În ceea ce privește transplantul renal, numărul donatorilor, deși în creștere, e sub necesitățile populației. „Rata de transplant renal în România este de 5,2%, mult sub cea a vecinilor noștri unguri – 21,3% la un milion de locuitori”, a adăugat profesorul Lucan, care a subliniat că pentru a crește, finanțarea trebuie rediscutată. Agenția Națională de Transplant a primit bani cât să facă doar 20% din operațiile planificate. „Noul ministru a înțeles însă importanța acestei activități și ne-a promis ca la rectificare sigur vom primi mai mulți bani”, a declarat și Vasile Zota, coordonatorul național de transplant. Recent, a fost aprobat și proiectul de creștere a numărului de posturi în cadrul ANT.

Transplantul de ficat, în linie dreaptă

În ceea ce privește transplantul de ficat, anul 2013 a fost cel mai înfloritor, efectuându-se 122 de operații, cu 100% mai multe decât în anul precedent. „De la începutul anului, s-au efectuat 41 de transplanturi, menținându-se ritmul de anul trecut. Experiența ne-a permis să deschidem al doilea centru de transplant hepatic la Sf. Maria, care începe să se sudeze”, a declarat și prof. Irinel Popescu, de la Institutul Fundeni.

Consimțământul la notar, gratuit

Românii acceptă tot mai ușor să doneze organele rudelor în moarte cerebrală, lucru datorat și campaniilor mediatice din ultimii ani. Țara noastră are o rată de acceptare de 80%, mult mai bună decât cea a țărilor nordice (40%) și a Poloniei (20%). Românii care vor să își dea consimțământul încă din timpul vieții își vor putea înscrie această opțiune și în cardul de sănătate, însă numai în baza unui act autentificat la notar. Vestea bună este că nu vor plăti nimic: printr-un ordin de ministru, notarii sunt obligați să întocmească aceste acte pro bono.

Evzmd.md

Website evzmd.md

Lasă un comentariu