Evenimentul zilei

Ma10172017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara Experiența pozitivă a României după aderarea la NATO, prezentată la Cahul

Experiența pozitivă a României după aderarea la NATO, prezentată la Cahul Recomandat

07 Octombrie 2017 - 

Efectele pozitive pe care standardele impuse de aderarea României la NATO le-au avut asupra societății românești au fost prezentate de către ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, unde diplomatul român a susținut o prelegere publică. 

Evenimentul a fost organizat de către Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României, ambasadorul român a prezentat provocările de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, precum și mecanismele de cooperare specifice pe care NATO le derulează cu statele partenere, insistând asupra cazului particular al Republicii Moldova. Diplomatul a evidențiat, în acest sens, Fondul fiduciar pentru distrugerea substanțelor chimice periculoase și a pesticidelor, la care și România a avut o contribuție financiară semnificativă, precum și programele de cooperare derulate sub egida Știință pentru Pace.

Daniel Ioniță a menționat că Alianța Nord Atlantică reprezintă o structură politico-militară perfect adaptată realităților și provocărilor actuale, fiind o organizație centrată pe apărarea colectivă, dar deschisă cooperării și angajării constructive în dialog a statelor partenere, inclusiv prin programe educaționale și de colaborare științifică.

În contextul vizitei la Cahul, ambasadorul României a avut o întrevedere cu primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, și cu rectorul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Andrei Popa.

Elementul românesc unionist în raionul Cahul este predominant și are rădăcini adânci și explicații psihologice: după anexarea Basarabiei de către Rusia, în 1812, județul Cahul a fost retrocedat de către Rusia, după ce a pierdut războiul Crimeii (1853-1856). Populația din raionul Cahul a participat la alegerile pentru Divanul ad-hoc care a proclamat Unirea Principatelor de la 1859. Județele din sudul Basarabiei s-au aflat în componența României până în anul 1878, când Rusia a fost salvată de dorobanții români de la dezastru în Războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 sau Războiul pentru Independenţa României, iar drept „mulțumire”, țarul a luat înapoi sudul Basarabiei. 

Dar asta o spunem așa, pentru aducere aminte, și nu are nici o legătură cu rolul NATO în regiune.  

 

Lasă un comentariu