Evenimentul zilei

Sam05262018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara SITUAȚIA LA FRONTIERĂ: Iată ce încălcări au fost înregistrate săptămâna trecută

SITUAȚIA LA FRONTIERĂ: Iată ce încălcări au fost înregistrate săptămâna trecută

09 Aprilie 2018 - 

Poliția de Frontieră a înregistrat, pe parcursul săptămânii trecute, mai multe acțiuni ilegale.

 

Astfel, 24 de cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, iar alte 67 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere. Au avut loc șase tentative de trafic ilicit de bunuri și cinci încălcări a regulilor de transportare a călătorilor și mărfurilor. 

Au fost declanșate 145 de consemne, dintre care opt pe Interpol, iar 137 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente, 45 de cetăţeni străini, dar și 63 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. La trei cetățeni moldoveni nu li s-a autorizat intrarea în Federația Rusă, iar la doi în Uniunea Europeană. Un conațional a fost deportat din UE.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor a prezentat următorii indici statistici: 75 de procese verbale înscrise, cu aplicarea amenzilor în sumă de 31.800 de lei și încasarea amenzilor de 14.100 de lei.

În perioada 2 – 8 aprilie, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 341.358 de traversări, dintre care un număr mai mare – 195.586 de treceri pe sensul de intrare în Republica Moldova. Cea mai aglomerată zi din săptămâna precedentă a fost ziua de vineri, fiind semnalat un flux de 62.170 de traversări persoane.

În ziua de Paște, 8 aprilie, la frontiera Republicii Moldova s-au înregistrat 25.495 de traversări persoane. Din totalul de traversări un număr de 13.056 a fost cel al cetățenilor străini. 

Cele mai tranzitate puncte de trecere în ultimele 24 de ore au fost Aeroportul Internațional Chișinău – 6.019 de traversări persoane, Leușeni – 3.868 de traversări persoane și Otaci – 2.601 de traversări persoane. 

 

Lasă un comentariu