Evenimentul zilei

Dum07222018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara Se ascundeau într-o casă părăsită: O familie de moldoveni, dată în urmărire, reținută de polițiștii de frontieră

Se ascundeau într-o casă părăsită: O familie de moldoveni, dată în urmărire, reținută de polițiștii de frontieră

13 Aprilie 2018 - 

Trei membrii unei familii, care s-au eschivat timp de două luni de la răspundere pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, au fost reținuți de polițiștii de frontieră.

Potrivit polițiștilor de frontieră, în dimineața zilei de 12 aprilie, în apropierea satului Puhoi au fost depistate persoanele căutate. Este vorba despre o familie din satul Sîngera, părinții de 48 și 35 de ani, respectiv copilul de 22 de ani.

Familia, timp de două luni, s-a ascuns într-o casă părăsită din satul Puhoi, crezând că odată cu trecerea timpului se vor elibera de răspundere.

De menționat că pe numele acestora, polițiștii de frontieră au pornit o cauză penală în luna februarie, în baza art. 362 al.(1) a Codului Penal al RM privind trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova prin eludarea sau sustragerea de la controlul efectuat la trecerea acesteia.

S-a constatat că cele trei persoane au traversat clandestin frontiera prin regiunea satului Medveja, raionul Briceni. În declarații, acestea s-au justificat prin faptul că nu au perfectate documentele de călătorie.

Cazul familiei documentate a fost transmis Procuraturii raionului Briceni, unde va fi continuată cercetarea sub toate aspectele legale.

Lasă un comentariu