Evenimentul zilei

Mie02262020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara Aproape gata de noul an de studii: Inspectorii ANSA au verificat blocurile alimentare din școli și grădinițe

Aproape gata de noul an de studii: Inspectorii ANSA au verificat blocurile alimentare din școli și grădinițe

23 August 2018 - 

În circa 70% din grădinițe și în puțin peste 80% din școli blocurile alimentare corespund cerințelor, arată controalele Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, efectuate în perioada iunie-august 2018. Informațiile au fost prezentate, astăzi, în cadrul unui eveniment public, organizat la ANSA, transmite IPN.

Directorul adjunct al Agenției, Ion Toma, a declarat că au fost supuse controalelor blocurile alimentare din 1103 instituții de învățământ preșcolar din numărul total de 1379. S-a constatat că 72% din instituții corespund normelor. Situația s-a îmbunătățit în comparație cu anul 2017, când acest procentaj era la nivelul de 66,5%. Din cele 1203 școli verificate, 83% din locurile alimentare corespund cerințelor, în comparație cu anul trecut, când doar 73,8% au trecut testul.

Inspectorii ANSA au constatat că mai multe unități au nevoie de reparație, dar și că utilajul este uzat. În alte cazuri au fost constatate spații și suprafețe de lucru insuficiente, dar și dotare insuficientă cu utilaj tehnologic și frigorific. În unele blocuri alimentare nu este apă curentă, nu există sistem de canalizare și nici utilaj de încălzire a apei. De asemenea, în unele instituții a fost constatată lipsa sistemului corespunzător de ventilare, precum și lipsa personalului calificat cu studii în domeniu.

Ca urmare a controalelor din perioada 2017-2018, au fost aplicate amenzi în cazul a 35 de școli și 43 de grădinițe. De asemenea, au fost înaintate prescripții în cazul a 755 de școli și peste 900 de grădinițe.

 

 

 

Lasă un comentariu