Evenimentul zilei

Mie04082020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara Panorama Belgia: Accident în lanţ la Anvers soldat cu un mort şi 49 de răniţi

Belgia: Accident în lanţ la Anvers soldat cu un mort şi 49 de răniţi

04 Februarie 2020 - 

O persoană a murit şi alte 49 au fost rănite, dintre care cinci grav, într-un carambol care a avut loc marţi într-un tunel pe un bulevard periferic al oraşului Anvers din Belgia, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP.

În accident au fost implicate direct două autocare, trei camioane şi un autoturism, iar o persoană a murit, au precizat autorităţile din localitatea Beveren, învecinată cu Anvers, unde a avut loc coliziunea.
Conform poliţiei federale, în total au fost vizate 115 persoane.
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei federale citate de AFP, 65 dintre ele au putut fi evacuate fără răni, în timp ce 49 de persoane rănite au fost luate în grijă de echipele de intervenţie.
Dintre cei 49 de răniţi, cinci sunt în stare gravă, iar 44 au fost răniţi uşor, a precizat poliţia federală.
Carambolul s-a produs în jurul orei locale 13.30 (12.30 GMT) în tunelul din Beveren pe centura ocolitoare a oraşului Anvers, în direcţia Olandei, în circumstanţe încă neelucidate.
Accidentul în lanţ a dus la închiderea pe ambele sensuri de mers a acestei şosele extrem de circulate din apropierea zonei portuare.
Anvers este al doilea port de marfă din Europa după Rotterdam, iar traficul de camioane produce congestii rutiere.

Lasă un comentariu