Evenimentul zilei

Vi08232019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara România Klaus Iohannis: „Această poveste, că noi suntem o ţară de mână a doua, există numai în capul nostru”

Klaus Iohannis: „Această poveste, că noi suntem o ţară de mână a doua, există numai în capul nostru”

23 Mai 2019 - 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a afirmat joi, la Cluj, că ideea că România ar fi o ţară de mâna a doua nu există „decât în capul nostru”, nu şi al UE.

„În realitate această poveste, că noi suntem o ţară de mână a doua, există numai în capul nostru. În capul europenilor nu prea există. Dar unora de la noi le place să se victimizeze şi atunci este foarte facil să spui că noi suntem foarte buni, dar ei nu au înţeles asta”, a spus preşedintele român. La fel se întâmplă, a explicat Klaus Iohannis, şi cu expresia „vinovatul de serviciu”, deoarece românii sunt acceptaţi ca şi egali în Uniunea Europeană, relatează Agerpres.

„Românii sunt acceptaţi în UE şi nu doar că sunt acceptaţi ca să fie acceptaţi, în sensul acceptaţi ca egali în UE. Şi dacă asta este o noutate pentru cineva, atunci îmi face plăcere să repet. Românii contează în UE. România contează. Problema pe care o avem acum, sincopa pe care o avem se datorează PSD-ului. Şi nu mă feresc să spun aceste lucruri”, a spus Iohannis.

El a amintit că la începuturile sale UE a fost o formă de natură economică, dar între timp s-a transformat şi acum este mai mult decât atât.

„UE, ca întreg, este o uniune care se bazează pe principii. Noi românii am vrut să fim în Europa. Şi ştim asta de la 1848, dar dacă vrem să fim acolo, parte din UE, noi ne-am asumat valorile europene, noi ca şi naţiune. Dar avem, din nefericire, o guvernare care nu şi le-a asumat şi asta este problema şi aici este sincopa”, a declarat preşedintele.

Acesta a subliniat că trebuie explicat cetăţenilor că dacă de la Bruxelles vin tot felul de atenţionări, de avertismente, acestea nu se adresează României sau românilor, ci PSD, „care de când a venit la guvernare calcă justiţia în picioare”.

„Calcă statul de drept în picioare ca să îşi rezolve ei problemele lor cu justiţia. Şi asta nu se poate”, a mai spus şeful statului.

Lasă un comentariu