Evenimentul zilei

Lun11192018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Din tara Afişez elemetele după tag: facute

 Fiul mai mic al lui Iurie Leancă a învățat în Marea Britanie pe banii lui Ilan Șor. Acesta din urmă a plătit peste 25 de mii de lire sterline pentru studiile lui Liviu Tristan Leancă, scrie Jurnal TV. Două transferuri au fost făcute prin intermediul unei firme din schema „furtului miliardului” către o instituție de învățământ din orașul Cambridge. Numele mezinului lui Leancă apare negru pe alb în rulajele companiei, una dintre cele utilizate de Șor pentru spălarea banilor sustrași din bănci prin credite. Vicepremierul Leancă pretinde că extrasele bancare ar minți, iar primarul de Orhei spune că nu-și amintește.

Publicat în Din tara

Astfel, cele care vor să devină mame ar trebui să se gîndească la maternitate înainte de a împlini 35 de ani, conform recomandării făcute de specialiştii reuniţi recent în cadrul Festivalului de Ştiinţă Britanic de la Newcastle.

Publicat în Sanatate

„Demonstrează o dată în plus alianța informală dintre președintele Dodon și coordonatorul Plahotniuc și disponibilitatea implicării de către ultimul a justiției și altor instituții capturate ale statului în realizarea unor angajamente obscure, îndreptate împotriva intereselor naționale ale Republicii Moldova.”

Publicat în Politica

Fumatul este un viciu care mulși dintre noi îl avem. Dorința și pofta de tigară este prezentă mereu fie că esti sau nu bucuros. Te-ai întrebat vreodată ce conţin ţigările pe care le fumezi zi de zi? La fel cum produsele alimentare sunt pline de aditivi, să nu crezi că ţigările au scăpat de acest lucru şi că au doar tutun! 

Publicat în Curiozitati

Qatarul a afirmat sâmbătă că cele 13 cerințe formulate de Arabia Saudită și aliații săi pentru a pune capăt izolării economice și diplomatice impuse au fost "făcute pentru a fi respinse" și că "atentează" la suveranitatea sa, relatează AFP.

Publicat în Externe

Pagina 1 din 2