Evenimentul zilei

Vi04192019

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 52

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie
25 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Instituţiile de învăţământ profesional tehnic sunt mai puţin solicitate din cauza percepţiei greşite din societate precum că în aceste instituţii merg doar cei care nu reuşesc să susţină bacalaureatul. Subiectul a fost discutat miercuri, 25 martie, în cadrul unui club de presă.

25 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Consiliul municipal Bălţi a scutit de taxa pentru frecventarea grădiniţei peste 500 de copii din localitate.

25 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Angajaţii şi studenţii Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” trebuie să respecte noua politică antifumat a instituţiei, în caz contrar se va ajunge la concedieri sau exmatriculări. O decizie în acest sens a fost aprobată de Consiliul de administraţie al universităţii. Membrii acestuia au reiterat ideea de a interzice fumatul pe teritoriul instituţiei în vederea promovării unui mod de viaţă sănătos şi conformării politicii de activitate a universităţii la directivele Ministerului Sănătăţii şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

24 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Absolvenţii de gimnaziu vor participa în perioada 24 – 27 martie la testări preliminare pentru absolvirea clasei a IX-a. Testări similare vor fi organizate în perioada 27 martie – 03 aprilie şi pentru  candidaţii la examenul de Bacalaureat. 

23 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

La concursul pentru funcţia de director al instituţiilor de învăţământ general pot candida persoane care nu au împlinit vârsta de 65 de ani, deţin cetăţenia Republicii Moldova, au studii superioare, vechime în activitatea didactică, cunosc limba română şi nu au antecedente penale. Condiţiile sunt prevăzute de noul regulament aprobat luni, 23 martie, de către Colegiul Ministerului Educaţiei.

23 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Alocaţiile pentru micul dejun la şcoală în municipiul Chişinău se vor majora cu 2 lei, în urma unei decizii a Consiliului municipal Chişinău. Şefa Direcţiei generale, educaţie, tineret şi sport, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat că la preţ nou elevii vor fi alimentaţi, cel mai probabil, din luna mai.

23 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Candidaţii la examenul de bacalaureat care au promovat examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine vor obţine nota 10 din oficiu la proba de examen la limba străină din cadrul examenului de bacalaureat. O metodologie în acest sens a fost aprobată de Comisia Naţională de Examene a Ministerului Educaţiei.

20 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Elevii cu deficienţe neuro-motorii sau vizuale grave vor avea la dispoziţie mai mult timp pentru rezolvarea testelor la bacalaureat. La limba străină, candidaţilor li se va acorda în plus până la două ore astronomice, iar în cazul celorlalte probe timpul va fi suplimentat cu o oră. Comisia Naţională de Examene a aprobat o instrucţiune în acest sens care stabileşte proceduri clare de organizare a examenelor pentru această categorie de candidaţi.

20 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Ministerul Educaţiei a lansat platforma de comunicare „Vreau manuale bune” - o iniţiativă care sprijină sporirea calităţii manualelor şcolare. Prin intermediul acestei platforme, părinţii, profesorii şi elevii se vor putea implica pentru a semnala erori şi neconcordanţe în conţinutul manualelor din şcoli. Propunerile vor fi examinate de grupuri de experţi create de Ministerul Educaţiei şi luate în calcul la revizuirea manualelor.

20 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Aproximativ 600 de elevi de liceu din statul indian Bihar au fost exmatriculaţi, pentru că au copiat la un examen cu ajutorul părinţilor, care au fost surprinşi în timp ce se căţărau pe zidurile şcolii pentru a le da fiţuici.

19 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Publicarea testelor de absolvire a gimnaziilor şi a examenelor de bacalaureat, dar şi a soluţiilor la acestea, înainte de desfăşurarea examenelor, va fi pedepsită contravenţional. 55 de deputaţi în Parlament au votat în lectură finală un proiect de lege care introduce în Codul Contravenţional sancţiuni pentru aceste încălcări.

18 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Universităţi din 10 ţări îşi vor prezenta ofertele de studii în cadrul celei de-a doua ediţii a Târgului Moldovan International Education Fair (MIEF), care va avea loc pe 20 şi 21 martie la Chişinău. Universităţile vor oferi informaţii despre taxele de şcolarizare, posibilităţile de finanţare, programele disponibile şi procesul de aplicare. Evenimentul este desfăşurat cu sprijinul Uniunii Europene, prin programul „Study in Europe”.

17 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Implementarea Codului Educaţiei este prioritatea numărul unu pe agenda Ministerului Educaţiei pentru anul curent, iar pentru a pune în aplicare mai multe prevederi ale acestuia urmează a fi elaborate peste 30 de regulamente şi acte normative.

17 Mar 2015
by  - 
Publicat în Educatie

Numărul copiilor care nu frecventează şcoala este de trei ori mai mare decât raportau până în prezent direcţiile de învăţământ din teritoriu. Obţinerea datelor reale a fost posibilă datorită Sistemului informaţional de management în educaţie, implementat cu ajutorul partenerilor de dezvoltare.