Evenimentul zilei

Sam09232017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Tu știi care e situația școlară a copilului tău? A fost monitorizat procesul de evaluare criterială prin descriptori

Tu știi care e situația școlară a copilului tău? A fost monitorizat procesul de evaluare criterială prin descriptori

16 Mai 2017 - 

Pe parcursul lunilor martie-mai, Ministerul Educației, împreună cu Institutul de Științe ale Educației și cu responsabili ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului, au realizat monitorizarea implementării evaluării criteriale prin descriptori în învățământul primar. 

Monitorizarea a relevat că demersul și structura lecțiilor au rămas intacte, chiar dacă elevilor din clasele I și II nu li se mai dau note. Totodată, marea majoritate a părinților sunt informați despre performanțele elevilor, devenind parteneri activi în procesul educativ.

Au fost monitorizate în total 469 de clase I și II din 155 instituții de învățământ,  au fost organizate focus grupuri cu participarea pedagogilor, a părinților și elevilor, au fost efectuate sondaje, relevă serviciul de presă al Ministerului Educației.

Chestionările au arătat că majoritatea cadrelor didactice de la treapta primară sunt instruite în domeniul evaluării criteriale prin descriptori (ECD), iar peste 80% dintre pedagogii monitorizați asigură corelarea dintre curriculumul şcolar şi procesul de evaluare criterială prin descriptori. Totuși, 24% dintre cadrele didactice vizate nu dețin proiectări de lungă durată, elaborate în conformitate cu metodologia ECD.

Majoritatea pedagogilor comunică cu părinţii în scopul îmbunătăţirii rezultatelor şcolare ale elevilor. Învățătorii claselor primare dispun de afișiere pentru părinți și le oferă consiliere părinților, stabilind o zi din săptămână pentru discuții cu ei. La rândul lor, peste 90% dintre părinții chestionați au afirmat că sunt informați despre metodologia de evaluare criterială prin descriptori și că dețin tabele de performanţă ale elevilor.

La sondaj au participat și elevii. Peste 50% dintre elevii respondenți cunosc criteriile de evaluare a muncii lor și știu care sunt descriptorii de performanță, 58% dintre respondenți își completează sistematic portofoliul performanțelor, iar 48% dintre ei își exprimă, în cadrul orelor, opinia referitor la demersul educațional realizat.

 

 

 

Lasă un comentariu