Evenimentul zilei

Sam11252017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie România continuă să aibă grijă de copiii de peste Prut: numărul gradinițelor renovate în R. Moldova pe banii românilor se aproapie de 1.000

România continuă să aibă grijă de copiii de peste Prut: numărul gradinițelor renovate în R. Moldova pe banii românilor se aproapie de 1.000 Recomandat

03 Noiembrie 2017 - 

Circa 70 de copii din satul Zamcioji, raionul Străşeni, se vor putea bucura de noua lor grădiniță-creșă, după o nouă investiție a Guvernului român de circa 70.000 de euro. Copii care frecventează acestă graniță au vârste cuprinse între 2 și 7 ani șia au fost extrem de bucuroși de cum arată noua clădire. Invitaţii au făcut turul grădiniţei, iar copiii au prezentat un program artistic. La final, au plantat puieţi, care vor forma Aleea Prieteniei între România şi R. Moldova.

„Mă bucur că la această inaugurare a grădiniței au participat oaspeți importanți din România, atât membri ai Coaliției de guvernare, cât şi ai opoziției, ceea demonstrează că, indiferent de natura politică a Guvernului de la București, sprijinul constant pentru Republica Moldova rămâne. Aș dori să mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest proiect, atât din România, cât şi Guvernului R. Moldova, comunităţii locale şi FISM-ului, care ne-au fost întotdeauna parteneri de încredere”, a declarat ambasadorul României în Republica Moldov, Daniel Ioniţă.

La rândul său, Mircea Eşanu, directorul executiv FISM, a spus că grădiniţa din satul Zamcioji este una dintre cele peste 900 de grădiniţe care au fost renovate cu suportul generos al Guvernului României. El a adăugat că s-a făcut renovarea completă a acoperişului, a faţadei, s-a construit sistemul de scurgere a apei, pavajul şi terenul de joacă pentru copii.

La eveniment a fost prezent și Bogdan Rodeanu, deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, care a declarat că acest ajutor este acordat pentru un viitor european al R. Moldova.

„Astăzi celebrăm aici educaţia. Nu este doar o grădiniţă renovată şi dotată prin eforturile României, dar şi o certificare în plus că reforma şi paşii spre integrare europeană a RM continuă, prin atenţia dată viitorului ei. Ne dorim în continuare să sprijinim activ şi să fim alături de Republica Moldova, să acordăm atenţie celor mici, să acordăm atenţie educaţiei şi să privim cu aceeaşi încredere parcursul nostru european”, a spus el.

Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”. De aceste fonduri au beneficiat până în prezent 933 de grădiniţe din Moldova.

Grantul oferit de Guvernul României este gestionat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova (FISM). FISM este o instituție creată acum 20 de ani cu suportul Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea Republicii Moldova prin gestionarea asistenței externe.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu