Evenimentul zilei

Joi12142017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Problemele din educație, o ecuație cu mai multe necunoscute. Asta lasă să se înțeleagă chiar responsabili de la minister

Problemele din educație, o ecuație cu mai multe necunoscute. Asta lasă să se înțeleagă chiar responsabili de la minister

23 Noiembrie 2017 - 

Aviz pentru cei care încă nu știau. Cum de au reușit Japonia, Germania, înfrânte în cel de-al Doilea Război Mondial să renască, precum pasărea Phoenix, din cenușă? Răspunsul ar părea cât se poate de simplu: „disciplina samurailor” și „disciplina germană”. Corect, dar răspunsul e parțial. Cum s-au ridicat dar „tigrii asiatici”? Răspuns: au investit în educație! Exemplele sunt la îndemâna oricui.

Ce avem noi astăzi, aici și acum, în statul numit cu emfază Republica Moldova, membru al ONU, al OSCE etc.? Ei bine, lucrurile au ajuns, probabil, până la așa-zisa „linie roșie”, dincolo de care situația poate scăpa de sub control. Adică școli fără profesori, fiindcă nu ar avea cine să profeseze…

În acest context, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a avut astăzi o întrevedere cu conducerea Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ) din Republica Moldova.

În preambulul discuțiilor, președintele FSEȘ, Dumitru Ivanov, a semnalat problema salarizării cadrelor didactice, solicitând elaborarea unui plan privind majorarea salariilor. 

Monica Babuc a menționat că majorarea cu 11,3% de la 1 septembrie a.c. reprezintă un prim pas în motivarea financiară a pedagogilor și a solicitat expertiza sindicatelor și propuneri concrete cu privire la eșalonarea majorării salariale. Or, tinerii evită să studieze pedagogia și, implicit, să activeze în instituțiile de învățământ nu doar din cauza salariilor, ci și a tendințelor profesionale la nivel global. 

„Astăzi este mai atractiv să te specializezi în tehnologii informaționale, în drept sau economie. Dacă persoana nu are vocație de pedagog, atunci nu contează că salariul ar fi de zeci de mii de lei”, a declarat ministrul. Oficialul a subliniat că există numeroase alte probleme, la fel de importante ca salarizarea personalului din domeniul educației, îndeosebi a celui auxiliar. 

În opinia secretarului general de stat, Igor Șarov, descongestionarea din educație, prin reducerea de la 35 la 22 de ore obligatorii pe săptămână, va permite atât elevilor să obțină performanțe la disciplinele opționale și de profil, cât și profesorilor să aloce timpul necesar perfecționării, relevă serviciul de presă al ministerului de resort. 

 

Lasă un comentariu