Evenimentul zilei

Sam09222018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Scade numărul elevilor, dar când se reduce numărul profesorilor, e o problemă gravă: Sistemul duce lipsă de 2000 de cadre didactice

Scade numărul elevilor, dar când se reduce numărul profesorilor, e o problemă gravă: Sistemul duce lipsă de 2000 de cadre didactice

05 Iulie 2018 - 

Sistemul educațional național are o insuficiență de 2000 de cadre didactice, inclusiv 800 pentru educația timpurie. Totodată, alți 2000 de specialiști din domeniu necesită recalificare profesională. Datele au fost prezentate de secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici, în cadrul audierilor de miercuri, în Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, transmite IPN.

Potrivit Angelei Cutasevici, de la 1 septembrie va fi implementat, în premieră, modelul învățământului dual, cu asistență mentorală, în Colegiul pedagogic din capitală, pentru a pregăti educatori. Totodată, Ministerul a eliberat 800 de adeverințe pentru tinerii specialiști, care vor fi angajați din 1 septembrie. De asemenea, se propune micșorarea normei didactice în învățământul timpuriu de la 35 la 30 de ore didactice.

Alte probleme ale educației timpurii constatate țin de lipsa de creșe pentru copii, grădinițe de stat suprasolicitate și autorități publice locale care nu contribuie la construirea și reparația instituțiilor preșcolare. De asemenea, carențe au fost relatate și în domeniul salarizării educatorilor și finanțarea programelor pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

Deputații au recomandat ministerului să identifice soluții pentru problemele existente, inclusiv să propună modificări legislative, dacă este nevoie.

În afară de problemele enumerate, mai există și fluctuația cadrelor, mai bine zis, plecarea din sistem a multor profesori, nemulțumiți de remunerare și de condițiile de muncă. Sindicatele au tras semnale de alarmă în repetate rânduri despre faptul că mulți profesori pleacă nu numai din sistem, ci și din țară, în căutarea unui trai mai bun. Nici tinerii absolvenți de facultate nu sunt atrași de indemnizațiile de la început de carieră, foarte puțin dintre ei merg să profeseze la țară.

 

 

Lasă un comentariu