Evenimentul zilei

Mie08152018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie A fost lansat concursul pentru „Capitala Tineretului 2019”

A fost lansat concursul pentru „Capitala Tineretului 2019”

28 Iulie 2018 - 

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării lansează concursul de selectare a „Capitalei Tineretului 2019”. În competiție se pot înscrie autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi din Republica Moldova, care prezintă un program ambițios pentru implicarea și dezvoltarea tinerilor. 

 

Excepție constituie localitățile din municipiul Chișinău și cele care au deținut statutul de „Capitală a Tineretului” la ultimele trei ediții – 2016, 2017 şi 2018, transmite IPN.

Programul ,,Capitala Tineretului” reprezintă o inițiativă preluată din experiența Forumului European de Tineret și presupune selectarea unei localități în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activitățile de tineret ale autorității publice locale, ONG-urilor regionale și naționale, organizațiilor internaționale.

Dosarul depus va conține în mod obligatoriu: formularul de aplicare; declarația scrisă de susținere financiară din partea autorității administrației publice locale pentru implementarea acțiunilor; acorduri de parteneriat şi actul prin care este desemnat coordonatorul local de Program. Dosarul poate fi depus pe suport de hârtie la sediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării: Piața Marii Adunări Naționale 1, etajul 3, biroul 335 sau în format electronic la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , până pe 26 septembrie 2018.

Pentru autoritățile administrației publice locale de nivelul I care intenționează să participe la concurs, va fi organizată o sesiune de informare, pe 14 august 2018.  

Statutul de „Capitală a Tineretului” a fost câștigat în 2016 de către orașul Ialoveni, în 2017 –  Varnița şi în 2018 – Cahul.

 

Lasă un comentariu