Evenimentul zilei

Dum12162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Curiozitati Balsamul de buze: CÂT de benefică este folosirea lui

Balsamul de buze: CÂT de benefică este folosirea lui

08 Decembrie 2018 - 

Mâncărimea şi usturimile provocate de buzele crăpate sunt neplăcute, însă aplicarea repetată a balsamului de buze nu are un efect atât de benefic pe cât se crede.

Balsamul de buze furnizează doar o senzaţie plăcută temporar, iar unele produse de acest fel chiar pot înrăutăţi problema. Conform Live Science, citat de exquis, acest lucru se produce atunci când stratul subţire de umiditate din balsamul de buze se evaporă, lucru ce deshidratează şi mai mult buzele.

Conform medicului Leah Jacon, din cadrul Universităţii Tulane, acest obicei duce la apariţia unui „ciclu vicios”. Multe persoane se confruntă cu buze crăpate mai ales pe timpul iernii, aşadar medicii recomandă să ne tratăm buzele cât şi restul corpului.

„Orice parte a corpului ce nu este acoperită pe timpul iernii poate deveni uscată”, a declarat dr. Crystal Aguh, profesor de dermatologie din cadrul Universităţii Johns Hopkins. „Oamenii tind să aibă mâinile foarte uscate pe timpul iernii deoarece purtăm bluze şi jachete cu mâînecă lungă, dar nu ne acoperim şi mâinile”, a adăugat ea.

De asemenea, oamenii îşi acoperă rareori faţa sau buzele iarna, de aceea aceste părţi tind să se usuce des. Deşi buzele arată diferit faţă de restul pielii sunt de fapt similare. La fel ca pielea de pe întregul corp, buzele sunt făcute din trei straturi de celule: epidermul de origine ectodermică, dermul şi hipodermul.

Ce duce la deshidratarea buzelor

Principala diferenţă este că aceste straturi, mai ales epidermul de origine ectodermică, ce formează o barieră este mult mai subţire şi mult mai predispus la degradare.

Buzele nu au foliculi sau glande sebacee proprii, de aceea glandele din jurul buzelor sunt cele ce asigură umiditatea. Aplicarea salivei cu limba, a balsamurilor sau rujurilor ar putea părea o idee bună, dar pot duce la deshidratarea mai rapidă a zonei.

Unele balsamuri de buze conţin chiar ingrediente ce irită sau usucă pielea. De asemenea, mentolul şi acidul salicid sunt ingrediente ce duc la sensibilizarea pielii sau chiar pot provoca alergii.

Lasă un comentariu