Evenimentul zilei

Vi05292020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Actualitate România comemorează victimele Holocaustului la Chișinău

România comemorează victimele Holocaustului la Chișinău

27 Ianuarie 2018 - 

România comemorează ca în fiecare an victimele Holocaustului. În acest sens, ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a fost prezent vineri la Masa Rotundă ”Holocaust – lecție istorică pentru toleranță”, acolo unde a evocat necesitatea promovării un model de recunoaștere, reconciliere și onorare a trecutului, de educație împotriva antisemitismului, negaționismului istoric, intoleranței și discriminării, care să ne asigure că tragedii precum Holocaustul nu se vor mai repeta niciodată.

De asemenea, Daniel Ioniță a depus flori și a adus un pios omagiu victimelor Holocaustului.

Oficialul român s-a referit la activitatea Președinției române a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, exercitată în perioada martie 2016 – martie 2017, menționând că printre prioritățile noastre s-au numărat continuarea eforturilor de combatere a fenomenului antisemit, precum și necesitatea consolidării educației și cercetărilor în domeniul Holocaustului, se arată într-un comunicat al Ambasadei României la Chișinău remis EvZ Moldova.

Prin instituțiile sale, România va milita în continuare pentru consolidarea cadrului de acțiune la nivel național, regional sau internațional, care să prevină şi să sancţioneze orice manifestare antisemită, rasistă, xenofobă, de discriminare rasială şi de intoleranţă

Totodată, oficialul român și-a exprimat convingerea că asistența și expertiza oferită de către România prin Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din Bucureşti „Elie Wiesel” și Muzeul Holocaustului din București au contribuit la edificarea Centrului-Muzeu ”Memoria Holocaustului și Toleranță Interetnică”,iar această cooperare va continua și pe viitor.

 

În mesajul scris în Cartea de Onoare a Centrului-Muzeu ”Memoria Holocaustului și Toleranță Interetnică”, Ambasadorul Daniel Ioniță a evidențiat importanța cunoașterii istoriei, a asumării depline a trecutului, dar și a necesității de a acțiunea în permanență în spiritul umanității. Totodată, a adresat felicitări autorităților pentru inaugurarea respectivului Muzeu.

Lasă un comentariu