Evenimentul zilei

Mie12122018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Afişez elemetele după tag: abuzuri

Aceste abuzuri au fost scoase la lumină în cadrul unei anchete asupra unei alte afaceri implicând această universitate, acuzată că l-a favorizat pe fiul unui membru influent al Ministerului Educaţiei pentru admiterea în rândurile sale, notează cotidianul Yomiuri Shimbun.

Publicat în Panorama

Cunoscuta organizaţie neguvernamentală din domeniul drepturilor omului Amnesty International a solicitat joi Turciei să pună capăt 'încălcărilor grave ale drepturilor omului' la Afrin, fost bastion al unei miliţii kurde în nordul Siriei, acuzând Ankara că 'închide ochii' la abuzuri, informează AFP.

Publicat în Presa internationala

Arhiepiscopul Philip Wilson, în vârstă de 67 de ani, a devenit în luna mai cel mai înalt oficial catolic din lume condamnat pentru că nu a dezvăluit poliţiştilor abuzurile săvârşite de un alt prelat.

Publicat în Presa internationala

Cea mai periculoasă ţară pentru femei este India, urmată de Afganistan şi Siria, ţări devastate de conflicte, pe locurile următoare plasându-se Somalia şi Arabia Saudită, potrivit unui sondaj dat publicităţii marţi, realizat de Thomson Reuters Foundation, în rândul a 550 de experţi la nivel global.

Publicat în Media

La protestul organizat astăzi de PPDA, PAS, PLDM, PL și alte câteva organizații au venit mii de oameni. O parte din ei protestează și acum față de invalidarea de către Judecătoria Chișinău a rezultatelor alegerilor din Chișinău. Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate a invitat oamenii să continue protestul împotriva deciziei Curții de Apel de a nu valida mandatul de primar al lui Andrei Năstase. Aceasta și-a exprimat speranța că Curtea Suprema de Justiție îi va da dreptate candidatului pro-european.

Publicat în Politica

Pagina 1 din 3