Evenimentul zilei

Lun06252018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Afişez elemetele după tag: incepe

Absolvenții alolingvi susțin marți, 5 iunie, primul examen de bacalaureat. 2925 de candidați sunt așteptați la centrele de BAC pentru testul la limba și literatura română. 

Publicat în Educatie

Oportunităţile economice oferite de către Republica Moldova companiilor cu capital român vor fi discutate în cadrul conferinţei „Excelenţă în Business”, ediţia a doua. La evenimentul, care va avea loc astăzi la Chişinău, vor participa mai mulţi oficiali din România, printre care ministrul Economiei de la Bucureşti, Dănuţ Andruşcă, şi ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a declarat președintele Camerei Bilaterale de Comerţ şi Industrie Republica Moldova - România, Constantin Vieru.

Publicat în Economie

Artiști din 19 țări vor urca marți, 8 mai, pe scena de la Altice Arena, în prima semifinală a concursului Eurovision 2018. 

Publicat în Media

Ultima săptămână a lunii aprilie a fost declarată „Săptămâna Europeană a Imunizărilor”, conform declarației Biroului Regional European al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Republica Moldova, alături de toate țările din regiunea europeană, se alătură la acest eveniment pentru a crește gradul de conștientizare privind dreptul și responsabilitatea fiecărei persoane de a fi protejat împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

Publicat în Social

La Chişinău începe aplicarea marcajului rutier, a anunţat, marţi, 17 aprilie, şeful interimar al întreprinderii municipale „Exdrupo”, Adrian Boldurescu, la şedinţa operativă de la Primărie.

Publicat în Anunt

Pagina 1 din 5