Evenimentul zilei

Vi01242020

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Afişez elemetele după tag: invațamant

Numărul cadrelor didactice a scăzut considerabil, astfel încât astăzi unui profesor îi revin 12 elevi, cu unul mai mult decât anul precedent, iar tinerii constituie aproape 10 la sută din totalul cadrelor didactice, arată datele publicate recent de Biroul Naţional de Statistică.

Publicat în Social

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 care se referă la reducerea numărului de ore din învăţământ.

Publicat în România

Peste 40 de procese-verbale, cu amenzi de aproximativ 55 mii de lei, a întocmit în primul semestru al anului curent Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) ca urmare a controalelor în blocurile alimentare ale instituţiilor de învăţământ general din ţară. Totodată, inspectorii au emis şi peste 300 de prescripţii, necesare pentru înlăturarea neajunsurilor depistate. Despre aceasta a declarat conducerea ANSA joi, 8 august, într-o conferinţă de presă, transmite stiridinmoldova.md.

Publicat în Educatie

Directorii de grădinițe, școli și colegii vor primi salarii mai mari, în medie cu 1000-1200 de lei. Executivul a aprobat astăzi modificările necesare pentru a motiva unele categorii de angajați, salariile cărora nu au fost majorate în urma implementării noii legi cu privire la salarizare.

Publicat în Social

În timp ce sistemul de învățământ din Republica Moldova este unul defect, cu o serie de neajunsuri și abuzuri, când ai impresia că scopul de bază al fiecărui program de studiu este să impună copiii să învețe pe de rost sute de pagini, pentru a nu mai avea timp să gândească și să se dezvolte ca personalități, iar pe învățători să-i ocupe cu completarea a zeci de rapoarte, pentru a nu avea suficient timp ca să iasă și să protesteze în stradă, vedem că sunt țări de la care nu ne-ar fi greu să învățăm niște practici bune de educație, care au demonstrat că sunt eficiente.

Publicat în Social

Pagina 1 din 6