Evenimentul zilei

Dum07222018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Afişez elemetele după tag: majorate

Profesorii vor primi salarii mai mari, începând cu 1 septembrie anul curent, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat astăzi de Executiv. Salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățământ finanțate de la buget va fi indexat cu 8%.

Publicat în Educatie

Elevii talentați care studiază la liceele-internat republicane cu profil arte şi cei din clasele IV-IX ai Colegiului Naţional de Coregrafie vor primi burse majorate cu 5%, începând cu 1 ianuarie 2018. O hotărâre în acest sens a fost aprobată joi de Guvern.

Publicat în Educatie

De la 1 aprilie, pensiile pentru limită de vârstă și cele de dizabilitate vor fi indexate cu 6,6%, potrivit unei hotărâri aprobate miercuri de Executiv.

Publicat în Social

Cuantumul alocaţiilor sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni va fi majorat. Comisia protecție socială, sănătate și familie a examinat și susținut, în ședința de miercuri, un proiect de modificare în acest sens.

Publicat în Social

Executivul a aprobat miercuri majorarea cuantumului alocațiilor sociale de stat pentru mai multe categorii de cetățeni, în scopul asigurării incluziunii sociale și îmbunătățirii condițiilor de trai ale acestora. Astfel, în total, de creșteri vor beneficia circa 78.100 de persoane.

Publicat în Social

Pagina 1 din 3