Evenimentul zilei

Lun06252018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Educatie Afişez elemetele după tag: moldova

O delegație a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE) efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 25 – 28 iunie. 

Publicat în Actualitate

Votarea de către Adunarea Generală ONU a Rezoluției privind „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova” înseamnă un pas important în eforturile de consolidare și protejare a integrității țării. Declarația a fost făcută sâmbătă, 23 iunie, de prim-ministrul Pavel Filip, în cadrul unui briefing de presă, relatează IPN.

Publicat în Politica

În cadrul unei ceremonii oficiale la Casa Albă, Cristina Balan,  a prezentat scrisorile de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotențiar al Republicii Moldova, Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump.

Publicat în Politica

Fostul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, Dumitru Moțpan, a decedat la vârsta de 78 de ani. 

Publicat în Actualitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României salută rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) privind retragerea trupelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova, se arată pe contul de Twitter al MAE.

Publicat în Politica

Pagina 1 din 619