Patru femei sunt acuzate de proxenetism şi a trafic de copii. Cauza penală de învinuire a acestora a fost transmisă în instanţa de judecată.
Suspectaţi că își ascund averea. Polițiștii, primarii și directorii de întreprinderi, la control! Recomandat
Mai mulți polițiști, primari, directori nu au indicat în declarațiile de avere veniturile reale și bunurile deținute.
Un originar al Armeniei, stabilit cu traiul în Republica Moldova, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, pentru traficarea a 14 persoane în scop de exploatare prin muncă.
În Republica Moldova există disensiuni între procedura de selectare a candidaţilor la funcţia de judecător şi numirea lor în funcţie, de aceea mecanismul trebuie modificat. Acestea sunt concluziile autorilor unui studiu în domeniu.
Un tânăr suspectat că ar face parte dintr-o grupare extremistă din Găgăuzia a fost reţinut miercuri dimineaţa pe aeroportul din Chişinău, a anunţat poliţia locală de frontieră.
Doi tineri au fost condamnaţi la câte 20 de ani de închisoare, fiind acuzaţi că au pătruns în locuinţa unei bătrâne din Ceadîr-Lunga, pe care au violat-o şi i-au sustras bunuri estimate la peste 4 mii de lei.
Moldova e cea mai coruptă ţară în domeniul justiţiei. Acestea sunt datele Raportului Competitivităţii Globale, 2014-2015. Oficialii europeni menţionează că mai avem mult de lucrat la acest capitol. În 2013, Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova 60 de milioane de euro pentru reforme în justiţie.
În acest an, polițiștii au trebuit să se apere mai mult pe ei însăși, decât pe cetățenii de rând. Numărul polițiștilor agresați fizic la serviciu sau în afara serviciului a crescut la sute de cazuri. Doar în primele nouă luni, 157 de polițiști au fost agresați, împușcați sau maltratați.
Procurorii cer instanţei de judecată condamnarea la câte 10 ani de închisoare a 3 adolescenţi care şi-au violat un coleg mai mic de liceu. Cazul a avut loc în septembrie 2012, în incinta unui liceu din oraşul Hânceşti.
O locuitoare a raionului Străşeni, care pretindea că are puteri magice, a fost condamnată la 8 ani de detenţie pentru escrocherie, după ce a înşelat şapte persoane, cărora le-a promis că-i poate scăpa de farmece şi blesteme.
JUSTIȚIA ÎN MOLDOVA: Pentru violul unei minore au fost CONDAMNAȚI LA CÂTE 5 ANI DE PUȘCĂRIE Recomandat
Doi fraţi au fost condamnaţi la câte 5 ani de închisoare pentru violul unei minore. Cazul a avut loc pe 3 noiembrie anul trecut, pe un imaş din satul Mingir, raionul Hânceşti, când victima de 16 ani se îndrepta spre casă.
Doi locuitori ai raionului Drochia au fost condamnaţi pentru omorul unui consătean la câte 15 ani de detenţie în penitenciar de tip închis.
Procuratura Generală l-a pus sub învinuire pe încă un locuitor al capitalei care, împreună cu un complice reţinut acum o lună, este acuzat de comiterea unei fraude informatice de peste un sfert de milion de lei. Tinerii procurau bilete de avion prin utilizarea datelor cardurilor bancare străine, fără ştirea şi acordul titularilor.
Doi bărbaţi din satul Ţânţăreni au fost condamnaţi la 18 şi, respectiv, 19 ani de închisoare pentru uciderea intenţionată, cu deosebită cruzime, a unui consătean.