Evenimentul zilei

Lun11202017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Chiril Lucinschi va compărea în fața instanței de judecată în calitate de inculpat în luna octombrie

Chiril Lucinschi va compărea în fața instanței de judecată în calitate de inculpat în luna octombrie

12 August 2017 - 

Judecătoria municipiului Chişinău, sediul Buiucani, a stabilit, pentru data de 17 octombrie, şedinţa de judecată în care va începe examinarea dosarului în care ex-deputatul Chiril Luchinschi este cercetat pentru presupusă implicare în fraudele de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Instanţa a respins cererea avocaţilor, prin care s-a cerut încetarea urmăririi penale a fostului demnitar, transmite IPN.

Corina Stratan, avocata ex-deputatului, a spus că apărarea a solicitat, totodată, instanţei de judecată ca prin intermediul Ministerului Justiţiei să se adreseze autorităţilor jurisdicţionale din Liechtenstein în vederea ridicării unor probe care ar putea susţine poziţia apărării. Şi această cerere a fost respinsă de către instanţa de judecată.

„Considerăm că sunt nişte hotărâri emise neîntemeiat. Noi am înaintat această  cerere, ca să ne adresăm autorităţilor jurisdicţionale din Liechtenstein, şi în faza de începere a urmăririi penală, dar la fel a fost respinsă. Doar instanţa de judecată era singura competentă care putea să intervină în situaţia dată în vederea realizării dreptului la apărare”, a declarat Corina Stratan.

Pe 1 august, Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a trimis în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat, reținut acum două luni. Potrivit oamenilor legii, informațiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună cu trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporții deosebit de mari. Această infracțiune prevede pentru persoanele declarate vinovate de instanță până la 10 ani de închisoare.

Totodată, fostul deputat este cercetat și pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declarația sa de avere ar fi tăinuit calitatea sa de proprietar al unor societăți comerciale despre care se presupune că ar fi fost implicate în frauda bancară, precum și pentru nedeclararea sumelor de bani parvenite în conturile acestora, care au fost folosiți în scopuri personale pentru achitarea studiilor copiilor săi în străinătate. Chiril Lucinschi pledează nevinovat.

 

 

Lasă un comentariu