Evenimentul zilei

Ma12122017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție VIDEO// CSM a aprobat o versiune amendată a Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești

VIDEO// CSM a aprobat o versiune amendată a Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești Recomandat

10 Octombrie 2017 - 

Victorie parțială pentru jurnaliștii care au protestat astăzi, în fața Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru o mai multă transparență privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești pe paginile web ale acestor instituții.

Media

video credit: Privesc.eu

Consiliul Superior al Magistraturii a propus astăzi o altă variantă a regulamentului decât cea care era până acum în discuție și care a provocat protestul a zeci de jurnaliști și ONG-uri. Din regulamentul aprobat au dispărut prevederile, contestate de jurnaliști, privind anonimizarea numelor celor în cauză.

Regulamentul pentru publicarea hotărârilor judecătorești pe site-ul instanțelor de judecată este periculos pentru că îngrădește accesul la justiție sau la hotărârile de judecată nu doar pentru jurnaliști, dar pentru întreagă societate. Așa cum este elaborat astăzi, acest Regulament va prevedea anonimizarea tuturor hotărârilor de judecată și nu va fi mai exista deloc posibilitatea de a căuta după nume hotărârile. Astfel încât, atunci când vom deschide portalul instanțelor de judecată, vom găsi niște hotărâri cu „X”-uri din care nu vom înțelege nici cine cu cine se judecă, nici pentru ce se judecată, nici care este decizia instanței de judecată”, a declarat jurnalista de investigație, Mariana Rață, pentru Europa Liberă.

Cu toate acestea, există încă o serie de prevederi controversate, cum ar fi cea care permite limitarea sau nepublicarea unor hotărâri judecătorești pentru a apăra „moralitatea, ordinea publică sau securitatea națională” sau „cu scopul protecției vieții private a părților la proces, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, s-ar aduce atingere intereselor justiției”. Protestarii susțin în continuare că aceste noțiuni sunt vagi și foarte interpretabile, fapt ce va menține statutul de transparență a hotărârilor judecătorești.

Lasă un comentariu