Evenimentul zilei

Vi11172017

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Ghici ce riscă Dodon: Neexecutarea hotărârilor Curții Constituționale se propune a fi pedepsită

Ghici ce riscă Dodon: Neexecutarea hotărârilor Curții Constituționale se propune a fi pedepsită

16 Octombrie 2017 - 

Neexecutarea intenționată de către o persoană cu funcție de răspundere a hotărârilor Curții Constituționale, precum și împiedicarea executării acestora ar putea fi pedepsită. O inițiativă legislativă privind modificarea și completarea în acest sens a Codului Penal a fost elaborată de către deputații Partidului Popular European (PPEM) și înregistrată la secretariatul Parlamentului, transmite IPN.

Proiectul propune amenzi între 850 și 1000 de unități convenționale, adică între 42500 și 50000 de lei. Încălcarea legii la acest capitol se va putea pedepsi și cu muncă neremunerată în folosul comunității de 340 de ore sau închisoare de până la trei ani. În toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

PPEM argumentează necesitatea inițiativei legislative prin faptul că anumiți funcționari de stat, cu înaltă funcție de răspundere, nu execută hotărârile Curții Constituționale, le ignoră cu rea credință. 

„Toți cetățenii sunt egali în faţa legii, iar ignorând executarea hotărârilor Curții Constituționale fapta trebuie pedepsită în conformitate cu gradul prejudiciului adus și al efectelor pe care le produce”, se spune în nota informativă a proiectului.

 

Lasă un comentariu