Evenimentul zilei

Sam04212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Fostul Director general al Combinatului de Vinuri „Cricova”, reţinut pentru abuz de serviciu

Fostul Director general al Combinatului de Vinuri „Cricova”, reţinut pentru abuz de serviciu

19 Decembrie 2017 - 

Fostului director general al Combinatului de Vinuri “Cricova” S.A. şi a un conducător al agentului economic au fost reținuți, fiind bănuiţi de abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, acţiuni soldate cu urmări grave.

Potrivit materialelor urmăririi penale, bănuitul, împreună cu alte persoane cu drept de decizie atît din cadrul Combinatului de Vinuri “Cricova” SA, cît şi din cadrul a două firme, s-au organizat în prealabil pentru a comite infracţiuni în scopul folosirii bunurilor Combinatului de vinuri în interese personale.

În fapt, ex-Directorul general, de comun cu alţi membri ai grupului criminal, acţionînd contrar dispoziţiilor legale au organizat construcţia, de către un agent economic, pe teritoriul Combinatului, a unui local de deservire a vizitatorilor „Oraşul Subteran” care pe 31 iulie 2012 a fost înregistrat în Registrul bunurilor imobile, avînd o suprafaţa totală de 1490,20 metri pătraţi. 

De notat că, suprafaţa de 0,38 ha pe care se află construcţia, a făcut parte din suprafaţa totală de 83,28 ha a perimetrului minier al CV „Cricova” S.A., fapt reflectat în Actele de confirmare a perimetrului minier. Cu toate acestea, respectiva suprafaţă a fost scoasă şi exclusă, în mod fraudulos, din perimetrul minier al Combinatului şi atribuită în folosinţă agentului economic pentru perioada anilor 2011-2016, prejudiciind Combinatul în valoarea bunului imobil deposedat, ceea ce constituie proporţii deosebit de mari.

Respectivele acţiuni ilicite, potrivit procurorilor, contravin prevederilor Legii cu privire la declararea complexului „Combinatul de Vinuri „Cricova” SA” drept obiect al patrimoniului naţional-cultural al Republicii Moldova şi ale Legii culturii, care interzic imperativ înstrăinarea proprietăţii acestei entităţi. 

De asemenea, s-a mai stabilit că, la indicaţia fostului Director general al Cominatului, pe 9 iulie 2010, în scopul construcţiei localului „Oraşului Subteran”, Centrul de Business şi Turism SA „Cricova-Vin” i-a acordat, fără dobîndă, aceluiaşi agent economic, un împrumut de 2 120 000 lei care pînă în prezent nu au fost restituiţi. 

În aceste circumstanţe se constată gestionarea frauduloasă a unui agent economic din domeniul privat al statului, fapt ce a permis construcţia atît pe teritoriul, cît şi din banii statului a unui local de agrement contrar intereselor Centrului de Business şi Turism SA „Cricova-Vin”, ce aparţine statului.

Prin aceste acţiuni, conform raportului auditului, aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi din 04.07.2017, a fost stabilită prejudicierea gravă a intereselor financiare ale Centrului de Business şi Turism SA „Cricova-Vin”.

În cursul zilei de astăzi, procurorii anticorupţie au efectuat percheziţii la domiciliile fostului Director general al Combinatului de Vinuri, precum şi la sediile respectivilor agenţi economici, de unde au fost ridicate acte care probează favorizarea ilegală de către fostul Director general a persoanelor afiliate acestuia, precum şi documente care ar proba modul de împărţire a veniturilor în urma acestor înţelegeri, a achiziţiilor efectuate şi a banilor în proporţii considerabile, care ar putea rezulta din infracţiune.

Pentru aceste acţiuni, legislaţia prevede închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Lasă un comentariu