Evenimentul zilei

Sam05262018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Magistrații au pronunțat prima sentință în dosarul tentativei de omor asupra liderului PDM

Magistrații au pronunțat prima sentință în dosarul tentativei de omor asupra liderului PDM

31 Ianuarie 2018 - 

Iurie Parhomenco, inculpat în cazul tentativei de omor asupra liderului PDM, Vlad Plahotniuc, și-a aflat sentința în seara zilei de marți, 30 ianuarie. Magistraţii Judecătoriei Chişinău cu sediul în sectorul Centru l-au condamnat la cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip închis, transmite IPN.

Procurorul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale, Tatiana Vidrașco, a declarat după pronunțarea sentinței că a fost pronunţat doar dispozitivul sentinţei cu care procurorii sunt de acord, cât priveşte mărimea pedepsei stabilită de instanţă urmează să se decidă referitor la oportunitatea contestării în instanţa superioară, având în vedere că procurorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au cerut o pedeapsă de aproape două ori mai mare.

Iurie Prahomenco este primul din cei șapte inculpați care și-a aflat sentinţa întrucât şi-a recunoscut vina şi a cerut o procedură simplificată de judecare. Parhomenco nu a discutat cu presa, dar avocatul a declarat că acesta se aştepta la o pedeapsă mai aspră.

Avocatul Iulian Cașu a declarat jurnaliștilor că nu a discutat cu clientul său referitor la posibilitatea contestării sentinţei, dar nici nu au la dispoziție sentinţa motivată pentru a vedea, care au fost argumentele instanţei în vederea pronunţării unei asemenea sentinţe.

Potrivit oamenilor legii, începând cu octombrie 2016, au fost documentate acțiunile unui grup criminal organizat din Ucraina, care se pregătea să comită omorul liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Autoritățile din Ucraina, care aveau în vizor grupul criminal, au transmis organelor de drept din Moldova informația că membrii grupării intenționează să se deplaseze pe teritoriul Republicii Moldova pentru a comite un omor la comandă. La momentul transmiterii informației nu se cunoștea cine este ținta și nici comanditarul. În urma desfășurării măsurilor speciale de investigație, s-a aflat cine este ținta atacului, fiind efectuate mai multe percheziții și reținute persoanele bănuite.

Potrivit procurorul membrii grupului criminal au acționat la indicația lui Grigore Caramalac, cunoscut în lumea criminală ca „Bulgaru”.

Lasă un comentariu