Evenimentul zilei

Mie02212018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Ani grei de pușcărie pentru autorii crimei comise la o staţie PECO din Edineţ

Ani grei de pușcărie pentru autorii crimei comise la o staţie PECO din Edineţ

14 Februarie 2018 - 

Doi locuitori ai raionului Edineţ au fost condamnaţi recent la 18 şi, respectiv, 20 de ani de detenţie, în penitenciar de tip închis, pentru omorârea intenţionată a unei persoane.

Verdictul a fost pronunțat după ce procurorii au demonstrat că, în dimineaţa zilei de 24 aprilie 2017, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, inculpaţii s-au apropiat de operatorul din tura de noapte al unei staţii PECO din satul Brînzeni. Urmărind scopul de a omorî victima pentru a sustrage bani din casieria benzinăriei, inculpaţii i-au aplicat bărbatului multiple lovituri de cuţit până l-au lăsat fără suflare. 

Apoi, după ce au căutat, dar nu au găsit bani, inculpaţii au părăsit locul crimei. Corpul neînsufleţit al victimei a fost găsit peste câteva ore, de către un coleg de serviciu, care imediat i-a alertat pe oamenii legii.

Făptașii au fost reţinuţi peste o săptămână de la comiterea crimei, până în prezent fiind cercetaţi în stare de arest. Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii, relevă Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale.

 

 

Lasă un comentariu