Evenimentul zilei

Mie04252018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție După gratii pentru droguri: Un polițist din capitală, condamnat la 13 de ani de închisoare

După gratii pentru droguri: Un polițist din capitală, condamnat la 13 de ani de închisoare

02 Aprilie 2018 - 

Un fost ofiţer de investigaţii a Inspectoratului de Poliţie Ciocana, împreună cu alți membri ai unui grup criminal organizat au fost recunoscuți culpabili în comiterea infracțiunii de circulaţia ilegală a drogurilor (heroină) în scop de înstrăinare.

Potrivit procurorilor, în cadrul procesului de judecată s-a stabilit că ofiţerul de investigaţii a creat un grup criminal organizat pentru comercializarea ilegală a heroinei  și în perioada august – octombrie 2016, folosindu-se de situația de serviciu, a transmis spre realizare membrilor grupării, în mai multe tranșe, 390 de grame de heroină, ceea ce prezintă proporții deosebit de mari, care urmau să o distribuie consumătorilor finali.

În instanța de judecată șase inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor comise, solicitând judecarea cauzei în procedură simplificată, pe baza probelor acumulate la etapa de urmărire penală, beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă  prevăzute de lege. În rezultat, membrii grupului criminal organizat au fost condamnați în total la 64 de ani de închisoare, pe termene cuprinse între 7 și 10 ani de închisoare.

Capul grupării criminale, activitatea căruia a fost destructurată, a fost condamnat la 13 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții în organele de drept pe un termen de 5 ani. 

Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

Lasă un comentariu