Evenimentul zilei

Lun10222018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Șefa depozitului de valori a filialei Râșcani a Băncii de Economii, condamnată pentru spălare de bani

Șefa depozitului de valori a filialei Râșcani a Băncii de Economii, condamnată pentru spălare de bani

10 Mai 2018 - 

Șefa depozitului de valori a filialei din raionul Râșcani a Băncii de Economii a fost condamnată la 6 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în proporții deosebit de mari. 

Potrivit procurorilor, inculpata, activând în funcția de șef al depozitului de valori a filialei SA „Banca de Economii”, în perioada anul 2007 –2014, prin înţelegere prealabilă cu mai mulți angajaţi ai aceleiaşi instituţii bancare, având acces liber la depozitul de valori al filialei, a sustras mijloace băneşti în proporții deosebit de mari, în valută, lei moldovenești, dolari SUA şi euro, fapt pentru care la data de 18.03.2016 a fost condamnată la o pedeapsă în formă de închisoare pentru un termen de 7 ani.

Intrând în posesia mijloacelor băneşti, având intenţia spălării banilor prin convertirea, transferul, deghizarea originii, transmiterea şi deplasarea reală a banilor sustraşi, despre care ştia cu certitudine că aceştia constituie venituri ilicite, în perioada anilor 2007 – 2009, inculpata a procurat mai multe bunuri imobile în sumă totală de 1.148.810 lei. În continuare, în scopul voalării acţiunilor sale infracţionale, dorind să atribuie un aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, inculpata a obţinut mai multe împrumuturi cu destinaţie specială de la instituțiile bancare.

Atât pe durata urmăririi penale, desfășurate în comun cu ofițerii CNA, cât şi la examinarea cauzei în instanţa de judecată, inculpata nu şi-a recunoscut vina în săvârşirea infracţiunii incriminate. La pedeapsa aplicată, a fost inclus termenul pedepsei executate parțial, stabilită prin sentința Judecătoriei Râșcani din martie 2016, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare a averii SA „Banca de Economii”. Astfel, inculpatei i-a fost stabilită pedeapsă totală sub formă de închisoare pentru un termen de 8 ani.

Sentinţa este cu drept de atac.

 

Lasă un comentariu