Evenimentul zilei

Lun07162018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Dosarul „Borman”, expediat în judecată

Dosarul „Borman”, expediat în judecată

25 Iunie 2018 - 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale informează că a finalizat urmărirea penală și a expediat în judecată dosarul de învinuire a șase membri ai organizației criminale „Borman”, printre care este și liderul acesteia, Oleg Pruteanu. Capetele de acuzare vizează crearea și conducerea unei organizații criminale, traficul de droguri și spălare de bani, transmite IPN.

Procurorul Lilian Bacalâm a comunicat luni, 25 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, că membrilor grupului le este incriminat faptul că, începând cu anul 2012, au făcut trafic internațional de droguri în Federația Rusă, obținând venituri de minimum 20 de milioane de lei. O altă infracțiune incriminată este contrabanda cu mijloace financiare în proporții deosebit de mari, minimum de 100 de mii de euro. Banii erau destinați pentru procurarea hașișului din Spania.

Procurorul a mai spus că aceștia mai sunt învinuiți și de spălarea banilor obținuți din vânzarea drogurilor pe teritoriul Federației Ruse. În aceste scopuri, au fost procurate imobile și bunuri mobile în sumă de peste opt milioane de lei. Pe acestea s-a aplicat sechestru, iar în cazul în care instanța de judecată va stabili vinovăția inculpaților, bunurile urmează a fi confiscate în folosul statului.

Gheorghe Ciugureanu, șef de secție în cadrul Inspectoratului Național de Investigații, a comunicat că membrii grupării și-au început activitatea pe teritoriul Portugaliei, unde au comis tâlhării și jafuri, acțiuni pentru care au stat în închisoare câțiva ani. După eliberare, și-au reorientat activitatea spre traficul de droguri. În total, au fost implicate până la 70 de persoane în activități criminale, în mare parte cetățeni moldoveni, spanioli și ruși. Investigațiile continuă pentru identificarea altor membri ai grupării și tragerea lor la răspundere.

Oleg Pruteanu și trei complici ai săi au fost reținuți în octombrie anul trecut. În aprilie anul curent, PCCOCS a trimis pe banca acuzaților un tânăr de 27 de ani, învinuit de recrutarea membrilor în organizația criminală „Borman” și alte infracțiuni.

Lasă un comentariu