Evenimentul zilei

Mie09262018

ActualizatMie, 15 Mai 2013 12pm

Back Sunteți aici:Actualitate Justiție Și-au omorât amicul de pahar: Trei bărbați din Telenești, condamnați la ani grei de pușcărie

Și-au omorât amicul de pahar: Trei bărbați din Telenești, condamnați la ani grei de pușcărie

09 Iulie 2018 - 

Trei bărbați din Teleneşti au fost condamnaţi la 16, 17 şi, respectiv, 23 de ani de detenţie pentru omorul intenţionat al unui locuitor al raionului Sângerei.

Procurorii au demonstrat că, inculpaţii, cu vârstele cuprinse între 29 şi 30 de ani, şi-au omorât amicul de pahar, după care l-au îngropat pe teritoriul fostei fabrici de cărămidă din oraşul Teleneşti. Crima a avut loc în luna august 2013 însă a fost descoperită peste patru ani de la producerea acesteia. 

Victima, în vârstă de 32 de ani, originară din raionul Sângerei a plecat de acasă în vara anului 2013 şi de atunci nu s-a ştiut locul aflării sale. 

Totuşi, în urma unei înştiinţări telefonice la poliţie despre comiterea crimei, primite de la fosta concubină a unuia dintre inculpaţi, au fost depistate şi ridicate osemintele victimei. 

La scurt timp, suspecţii au fost identificaţi, aceştia fiind prieteni cu victima. S-a stabilit că, fiind sub influenţa alcoolului între agresori şi victimă s-a iscat o ceartă din cauza unei sume de bani. Cearta a generat o bătaie, victima fiind lovită crunt cu pumnii şi picioarele până când a rămas fără suflare. 

Pentru a ascunde urmele crimei, inculpaţii au incendiat hainele şi obiectele pe care au mai rămas urmele infracţiunii, după care au dus cadavrul bărbatului pe teritoriul fostei fabrici de cărămidă din oraşul Teleneşti, unde l-au îngropat. 

De notat că, fosta concubină care a comunicat despre cele întâmplate, a fost ameninţată cu moartea în caz că va povesti cuiva despre acest fapt. Ulterior, însă, fiind victima violenţei în familie, l-a denunţat pe fostul concubin. 

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus încasarea de la inculpaţi în beneficiul succesorului victimei a sumei de 260 de mii de lei drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.   

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

 

Lasă un comentariu